Mircea Rednic a făcut o primă mutare importantă după instalarea pe banca formației Poli Iași.
„Puriul” l-a adus la formația moldavă pe Răzvan Grădinaru, fostul mijlocaş al celor de la FCSB, ultima oară la Concordia Chiajna, formație de care a fost legat din 2016 până la finele anului 2019.
„Am venit să îmi fac treaba treaba cât mai bine, să joc cât mai bine şi să ajut echipa cât pot de mult. E clar, în Cupă e nevoie şi de şansă, e un singur meci, în campionat este mai uşor faţă de Cupă pentru că sunt mai multe meciuri, poţi să mai faci şi greşeli, dar sperăm să nu facem, să fie totul bine şi să ne îndeplinim obiectivul. Cred că e uşor să ajungem acolo pentru că, din ce ştiu şi eu, este o echipă experimentată, echipă bună, cu jucători cu calitate care au jucat în play-off, şi-au atins obiectivele de fiecare dată. Nu cred că va fi asta o problemă şi sperăm să atingem acest obiectiv, chiar să îl depăşim dacă se poate”, a declarat Răzvan Grădinaru.
Grădinaru speră să-și recâștige pofta de a juca sub comanda lui Mircea Rednic.
„Cu antrenori cu experienţă este mai uşor de lucrat. Trebuie doar să dai randamentul şi totul se va rezolva de la sine. Vreau să îi mulţumesc fiindcă mi-a fost greu după ce echipa a retrogradat, Chiajna , nu am fost lăsat să plec şi mi-a fost greu să joc la Liga a 2-a, după atâţia ani de liga 1, iar acum dânsul mi-a întins o şansă. Vreau să îi arăt că merit chestia asta. În vară, dânsul m-a vrut şi la Dinamo, Chiajna nu m-a lăsat. Vreau să îi mulţumesc pe teren, nu aşa prin cuvinte şi cred că asta o să îl mulţumească”, a mai spus Grădinaru.form