Prima femeie din România care a cucerit Vârful Annapurna din Himalaya. Cât a durat urcarea

Realizare uriaşă pentru alpinista Maria Dănăilă care a cucerit vârful Annapurna din Himalaya şi a devenit prima femeie din România care reuşeşte această performanţă. Tânăra a ajuns la 8.091 de metri altitudine în urma unei ascensiuni care a durat 17 ore. Maria e îndrăgostită de munte şi iubeşte adrenalina şi libertatea pe o care le simte în expediţiile pe care le face.

Maria a făcut parte dintr-o echipă nepaleză şi a urcat însoţită de şerpaş. Ea a ajuns la peste 8.000 de metri altitudine respirând cu ajutorul buteliei cu oxigen. Este cea mai mare reuşită a alpinistei din România. Mai ales că vârful pe care a urcat e considerat ucigaş pentru că de-a lungul timpului au avut foarte multe accidente.

Pregătirea fizică pentru astfel de expediţii începe cu multe luni înainte şi e extrem de dificilă.

Pe munte sunt condiţii vitrege, vânt puternic, zăpadă şi temperaturi scăzute. Dar reuşita merită orice efort şi oferă împliniri greu de descris în cuvinte.

Maria a început să cucerească munţii în 2013, pe Mont Blanc, un an mai târziu a urmat Elbrus, apoi Kilimanjaro şi Aconcagua.

E îndrăgostită de munţi, pasiune pe care a împărtăşit-o cu un grup de prieteni pe care şi i-a făcut când a venit la facultate în Bucureşti.

De anul trecut ea e membră a Clubului Alpin Român Braşov de anul trecut. Ei sunt şi cei care au anunţat realizarea colegei lor.

Expediţiile de acest fel sunt extrem de costisitoare şi ajung chiar şi la 20.000 de euro. Mai ales cele din Himalaya care sunt printre cele mai scumpe.

Articolul precedentUn bărbat s-a drogat și a furat un autoturism. Cât va sta la închisoare
Articolul următorEclipsa hibridă de Soare din 20 aprilie 2023. A putut fi văzută doar din două locuri de pe Pământ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.