„Prima conectare” este un program finanțat de Guvernul României prin fondurile primite de la Uniunea Europeană prin PNRR. Cei eligibili trebuie să nu aibă un venit mai mare de 1.700 de lei pe membru de familie, iar suma maximă decontată de stat este de 1.900 de euro.
Guvernul deja a derula două sesiuni din acest program, sumele finanțate ajungând la un total de aproape 300.000 de lei, pentru 34.000 de gospodării. Fondurile totale ale programului „Prima conectare” sunt de 850.000 de lei.
Persoanele cu venituri mici pot beneficia de bani de la stat, mai precis, până la 1.900 de euro, pentru racordarea ori branșarea propriei gospodării la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare.
Practic, măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse pentru plata cheltuielilor de branșare/ racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare.
Totuși, banii nu pot fi ceruți direct de persoanele interesate să se branșeze la apă și canalizare, acestea putându-se adresa pentru asta operatorului de servicii de utilități publice din localitatea de domiciliu sau, după caz, operatorului regional de servicii de utilități publice.
Ghidul precizează că beneficiarul final al proiectului, adică persoana fizică eligibilă, poate cere finanțare în cadrul programului Prima Conectare doar prin intermediul unui solicitant de finanțare, respectiv a unui operator de servicii de utilități publice sau prin operatorul regional de servicii de utilități publice.
Cei interesați să se racordeze la apă și canalizare cu bani de la stat trebuie să se adreseze companiei (companiilor) care furnizează astfel de servicii în localitatea de domiciliu.
Valoarea maximă eligibilă a unui astfel de proiect este de 1.900 euro/ gospodărie racordată și/ sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, fără TVA. Pe de altă parte, cursul valutar utilizat este de 4,9195 de lei pentru un euro, adică suma maximă ce poate fi obținută de un operator pentru branșarea unei gospodării fiind de aproape 9.350 de lei.
Programul Prima Conectare vizează lucrări de branșare și/ sau racordare a gospodăriilor vulnerabile (cu venituri reduse) la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare, respectiv:
- lucrări de branșare a gospodăriilor la sistemul public existent de alimentare cu apă;
- lucrări de racordare a gospodăriilor la sistemul public existent de canalizare.
Așadar, programul se poate aplica doar în localitățile în care există deja rețele pentru alimentarea cu apă sau de canalizare.
Cine se poate adresa operatorilor de apă și canalizare pentru racordare cu bani de la stat
Se pot adresa doar persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiții:
- sunt persoane singure cu venituri reduse/ fac parte dintr-o familie cu venituri reduse, adică media veniturilor bănești nete lunare e sub salariul minim brut pe țară pe membru de familie (3.000 de lei);
- au domiciliul într-o gospodărie neracordată/ nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare și care se află pe raza teritorială a unității administrativ teritoriale care a delegat operatorului solicitant de finanțare gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;
- își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul programului Prima Conectare, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/ branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/ alimentare cu apă.
Acordul pe care trebuie să-l dea persoanele fizice trebuie să conțină următoarele informații minimale:
- datele de identificare ale utilizatorului;
- date privind localizarea gospodăriei (identificată cu nr. cadastral sau, dacă acesta nu există, cu denumirea străzii și numărul gospodăriei);
- acordul cu privire la participarea în cadrul programului Prima Conectare, prin operatorului de apă sau canalizare, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților necesare de către operatorul de utilități pentru obținerea avizelor/ acordurilor/ autorizațiilor în vederea racordării/ branșării gospodăriei în care locuiesc la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare;
- acordul cu privire la realizarea de către operator a lucrărilor necesare racordării/ branșării care presupun intervenții pe terenul unde se va realiza investiția;
- acordul în legătură cu elaborarea, în numele lor, de către operatorul de apă și canal, și transmiterea cererii de finanțare, precum și pentru încheierea contractului de finanțare cu AFM;
- consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (nume, prenume, CNP, adresă gospodărie etc.);
- angajamentul de a permite operatorului accesul neîngrădit pe terenul pe care se va realiza investiția, precum și accesul autorităților, cu rol de verificare și control.
De asemenea, imobilul (terenul) pe care se vor face lucrările de branșare/ racordare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie liber de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;
- să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești;
- să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun