PREZIDENŢIALE 2024 / CCR DISCUTĂ CONTESTAŢIILE ÎMPOTRIVA CANDIDATURILOR LUI CIUCĂ, GEOANĂ, KELEMEN, ORBAN ŞI ŞOŞOACĂ

Judecătorii Curţii Constituţionale dezbat sâmbătă, începând cu ora 17,00, mai multe contestaţii cu privire la candidaturile lui Nicolae Ciucă, Mircea Geoană, Ludovic Orban, Kelemen Hunor şi Dianei Iovanovici-Şoşoacă pentru funcţia de preşedinte al României.

Două contestaţii au fost depuse pe numele Dianei Iovanovici-Şoşoacă.

O sesizare de pe ordinea de zi a şedinţei CCR se referă la candidatura fostului lider al minerilor Miron Cosma.

Conform dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie şi art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională are atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului.

De asemenea, Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de preşedinte.

Persoanele care se pot adresa Curţii în acest sens sunt candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii.

Contestaţia se depune la sediul CCR şi vizează, în concret, decizia prin care Biroul Electoral Central a admis sau a respins înregistrarea candidaturii sau a semnelor electorale.

Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile în termen de cel mult două zile de la înregistrarea contestaţiilor.

Dezbaterile au loc fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.

AGERPRES

Articolul precedentMACRON CERE OPRIREA LIVRĂRILOR DE ARME CĂTRE ISRAEL, DACĂ ACESTEA SUNT FOLOSITE ÎN FÂŞIA GAZA
Articolul următorPREMIERUL CIOLACU – ÎN LOCALITĂŢILE AFECTATE DE INUNDAŢII DIN GALAŢI: MULŢUMESC FORŢELOR DE INTERVENŢIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.