Nostradamus, unul dintre cei mai cunoscuți prezicători din istorie, și-a câștigat notorietatea datorită capacității sale de a afla, prin diverse metode, evenimente care aveau să se întâmple în viitor, apropiat și îndepărtat deopotrivă.
Nostradamus a fost atât un medic dedicat cât şi un personaj controversat specializat în arta ocultismului. Viața sa aventuroasă, marcată de călătorii numeroase și îndelungate a stârnit admirația dar și invidia celor din jur. El a început să-și publice profețiile și viziunile abia în 1550 și a devenit celebru la foarte scurt timp după aceea.
Previziunile sale erau bazate pe știință, savantul realizând calcule în funcție de poziția stelelor şi a planetelor față de pământ sau alte corpuri cereşti.
Pe numele său real Michel de Nostredame, Nostradamus s-a născut în 1503 și a murit în anul 1566, la vârsta de 62 de ani. Acesta a lăsat în urma lui preziceri pentru mulți ani de atunci înainte. El este considerat un adevărat oracol antic, fiind cel care a prezis cu o acuratețe incredibilă, timp de mulți ani, mare parte din mari evenimente petrecute la nivel global. Se spune că acesta și-a prezis chiar și propria moarte.
Citește continuarea pe divahair.ro