Prețul la zahăr ar putea crește după ce Ucraina a anunțat că oprește exporturile

Țara noastră importă mai bine de 75 la sută din necesarul de zahăr. Impactul asupra prețului zahărului la raft va fi dat de costurile mai mari cu transportul din țările exportatoare.

Culturile de sfeclă din țara noastră au fost influențate în ultimi ani de prețurile mici, oprirea producției unor fabrici, precum și de încasarea cu întârziere a subvențiilor de la stat.

Unii fermieri au renunțat în mare parte la cultură, alții însă au hotărât să investească în aceste culturi.

Femierii din Brașov vând sfecla la fabricile de prelucrare din Luduș și Roman, la sute de kilometri distanță. Deși la câțiva kilometri se află fabrica de zahăr Bod, care nu își poate relua activitatea de prelucrare nici în acest an.

În această primăvară, fermierii din județul Brașov au înființat cultura de sfeclă de zahăr pe o suprafață de 1200 de hectare. Față de anul trecut, suprafața este în creștere, cam cu 500 de hectare.

Ministrul Agriculturii spune că, în prezent, există interes din partea fermierilor pentru culturile de sfeclă, mai ales în perspectiva înmulțirii procesatorilor de zahăr.

Chiar și în condițiile în care suprafețele de sfeclă cresc, tot importurile asigură necesarul de zahăr pentru consumul intern. Mare parte din Uniunea Europeană, astfel că sistarea exporturilor decisă de Ucraina, de exemplu, va avea efecte limitate.

România consumă anual 500 de mii de tone de zahăr. Dintre acestea, aproximativ 100 de mii de tone sunt produse în țară.

Articolul precedentDetaliul la care să fii atent când desfaci un borcan cu murături cumpărat din comerț
Articolul următorS-a dublat numărul oamenilor care și-au pierdut viața din cauza conflictelor armate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.