Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a îndemnat luni din nou NATO să stabilească o zonă de excludere aeriană deasupra ţării sale, avertizând că, în caz contrar, Alianţa Nord-Atlantică ar putea să vadă „rachete ruseşti” căzând asupra statelor sale membre, notează AFP.
„Dacă nu ne închideţi cerul, este doar o chestiune de timp, rachete ruseşti vor cădea pe teritoriul vostru, pe teritoriul NATO, peste casele cetăţenilor din NATO”, a declarat Volodimir Zelenski într-un mesaj video difuzat puţin după miezul nopţii.
El s-a exprimat la o zi după atacurile aeriene ruse asupra unei baze de antrenament ucrainene situată la aproximativ 20 de kilometri de Polonia, membră a NATO şi UE, în apropierea oraşului ucrainean Lviv (vest).
Potrivit ucrainenilor, aceste bombardamente au făcut 35 de morţi şi 134 de răniţi.
„Numai în regiunea Lviv, au căzut 30 de rachete”, a spus şeful statului ucrainean. „Nu se întâmpla nimic care să poată ameninţa teritoriul Federaţiei Ruse. Şi la doar 20 de kilometri de frontierele NATO”, a insistat el.
„Anul trecut, i-am avertizat clar pe liderii NATO că, dacă nu se iau măsuri preventive severe împotriva Federaţiei Ruse, aceasta va începe războiul”, a adăugat el.
Generalul polonez Waldemar Skrzypczak, un fost comandant al forţelor aeriene, afirmase mai devreme că această bază este folosită pentru pregătirea unităţilor legiunii străine, voluntari sosind în Ucraina pentru a lupta împotriva ruşilor. Tot acolo a ajuns şi o parte din ajutorul militar oferit Ucrainei de ţările occidentale după invazia acesteia de către Rusia la 24 februarie.
În ce îl priveşte pe jurnalistul american Brent Renaud, ucis duminică lângă Kiev, „a fost un atac deliberat al armatei ruse”, a subliniat preşedintele ucrainean. Un alt jurnalist american aflat în acelaşi vehicul cu decedatul a fost rănit, precum şi un civil ucrainean.