Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Trebuie să avem cu toţii curajul să ne asumăm responsabilitatea reformelor, chiar dacă va fi vorba de măsuri nepopulare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat marţi că politicienii trebuie să aibă curaj şi să îşi asume responsabilitatea reformelor, chiar dacă va fi vorba de măsuri nepopulare şi chiar în contextul unui an pre-electoral.

El a menţionat că aceste reforme sunt necesare în vederea aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

„Aderarea cu drepturi depline la OCDE este obiectiv de ţară, la fel de important cum au fost aderarea la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică. Pentru că aici în sală se găsesc şi politicieni, membri ai Parlamentului, membri ai Executivului, trebuie să avem cu toţii curajul să ne asumăm responsabilitatea reformelor, atât legislative, cât şi procedurilor practice, specifice standardelor OCDE. Chiar dacă va fi vorba de măsuri nepopulare, chiar dacă vorbim de ele în an pre-electoral, trebuie să ni le asumăm şi trebuie să le spunem oamenilor, cetăţenilor, românilor că tot ceea ce înseamnă apartenenţa la acest club, unde sunt deţinute 90% din investiţiile lumii, presupune de la sine o primenire, o transformare, o schimbare a tot ceea era obişnuit în ţara noastră”, a spus liderul PNL, în debutul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

El a adăugat că ţara noastră „are un potenţial uriaş” în domeniul energetic şi cel al industriei alimentare şi că este „inadmisibil” ca România să importe produse alimentare într-o proporţie de 70-80%.

„Avem potenţial în tot ceea ce înseamnă domeniul IT. Avem potenţial în domeniul tehnologiilor. Avem companii private care au avut curaj şi au dezvoltat o serie întreagă de ramuri tehnologice, care în momentul de faţă au curajul să concureze de la egal la egal cu alte companii străine. Am punctat doar trei domenii, pentru că pe acestea le văd foarte importante şi în aceste domenii putem cu adevărat să facem performanţă. Am subliniat aceste aspecte şi în discuţiile pe care le-am avut cu excelenţele lor, doamnele şi domnii ambasadori cu care m-am întâlnit. Consider că este o relaţie cât se poate de onestă să împărtăşim toate aceste chestiuni, astfel încât în diplomaţie, ca şi în afaceri, să avem un joc de tipul win-win şi din care cu adevărat să putem să beneficiem la maxim de tot ce reprezintă potenţialul ţării noastre”, a spus fostul premier.

El le-a recomandat diplomaţilor români să acorde prioritate dimensiunii economice în activitatea lor.

„În momentul de faţă avem nevoie ca dincolo de componenta politică a diplomaţiei să identificăm şi să ne asumăm componenta economică, pe care o văd de cea mai mare relevanţă pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea României în viitor. Vă desfăşuraţi activitatea în terţe ţări, vă rog să puneţi accent pe dimensiunea economică. Este important ca partenerii noştri, prietenii noştri să ştie care este potenţialul României, să ştie care sunt oportunităţile de investiţii în România. Anul trecut am realizat cea mai mare sumă de investiţii străine directe în ţara noastră: 10,9 miliarde de euro. Am reuşit cea mai mare absorbţie de fonduri europene: 11,3 miliarde, o cincime din suma absorbită de ţara noastră de când am intrat în UE. Toate aceste chestiuni s-au făcut printr-un efort susţinut, prin dialog şi prin asigurarea încrederii, predictibilităţii şi stabilităţii”, a spus Nicolae Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentAvertizare ANM: Cod portocaliu de ploi
Articolul următorȘedință de urgență la Guvern: Miniștrii-cheie, convocați de Marcel Ciolacu – Negocieri eșuate la Bruxelles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.