Președintele Iohannis i-a chemat la Cotroceni pe liderii Coaliției pentru discuții despre revendicările profesorilor – SURSE

 Președintele Klaus Iohannis a chemat la Cotroceni liderii coaliției. Potrivit unor surse politice, ședinta are loc in contextul grevelor, în special cea a cadrelor didactice.

Deocamdată nu a fost comunicată o oră la care va avea loc întâlnirea.

Invitația vine după ce șeful statului s-a întâlnit, marți, la Palatul Cotroceni, cu liderii celor trei mari sindicate din educație.

După discuțiile care au durat mai puțin de o jumătate de oră, președintele s-a angajat să garanteze încheierea unui eventual acord politic între sindicate și coaliția de guvernare care să permită reluarea cât mai rapidă a procesului educațional, potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale.

 

Ultima ofertă a guvernulului a fost o primă de 4.000 de lei, în 2 tranșe, doar pentru anul acesta, în timp ce sindicatele au cerut o creștere de 25% a salariilor din iunie și majorarea salariilor de încadrare.

Articolul precedentGuvernul are 500 de consilieri în plină CRIZĂ! Cine este ministrul cu 12 consilieri personali
Articolul următorUcraina cere Comisiei Europene revenirea la liberalizarea completă a importurilor de cereale ucrainene în UE. Avertismentul Kievului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.