Mucenicii se pregătesc de obicei pe 9 martie, când se face poemnirea celor 40 de mucenici din Sevastia.
Sărbătoarea celor 40 de Mucenici are loc pe 9 martie, conform calendarului creștin ortodox. În această zi, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe cei 40 de mucenici care s-au jertfit pentru credința creștină în anul 320.
Sărbătoarea celor 40 de Mucenici se suprapune cu Moșii de primăvară, zi ce semnifică începutul anului agricol. Se spune că Mucenicii marchează sfârșitul Babelor, zilele de 1-9 martie, în care vremea este capricioasă. Odată cu sărbătoarea celor 40 de Mucenici, primăvara își va intra în drepturi, iar vremea se va încălzi din ce în ce mai mult.
De Moșii de primăvară sau în ziua celor 40 de mucenici se prepară mucenicii, în zeamă – mucenicii muntenești sau cei pufoși la cuptor – mucenicii moldovenești. Mucenicii sunt împărțiți rudelor, vecinilor sau oamenilor sărmani, pentru a-l da ca pomană pentru amintirea celor morți.
Iată două rețete pentru cei mai gustoși mucenici moldovenești.
500 g făină
250-300 ml apă
25 g drojdie
1/2 linguriţă de sare
3-4 linguri ulei
1 lingurita zahăr
Ingrediente sirop și miere și nucă
1 borcan de 340 g miere
nucă măcinată
Ingrediente sirop
400 ml apă
5 linguri zahăr
esenţe după gust
Mucenici moldovenești. Mod de preparare
Pentru aluat, amestecă drojdia cu o linguriță de zahăr, una de făină și puțină apă caldă. Se lasă drojdia să lucreze pentru 10 minute. Mai apoi, se adaugă maiaua peste făină și pune sare, apă și ulei. Se frământă totul până când aluatul începe să se desprindă de vas. Dacă aluatul e prea moale, se mai adaugă apă caldă și puțin ulei.
Se lasă aluatul la dospit pentru 25 de minute. După ce a dospit, se împarte aluatul pentru mucenici în 12 bucăți. Se împletește fiecare bucată de aluat sub formă de opt și se așază mucenicii pe o tavă tapetată cu puțină făină. Mucenicii se coc timp de 25 de minute sau până când se rumenesc suficient.
După ce sunt copți urmează însiroparea. Se ung mucenicii cu miere și se presară nucă peste ei din belșug. Se lasă mucenicii să se înmoaie. După aceea sunt numai buni de servit.
Poftă bună!
Sursa: crestinortodox.ro