În această lună, la Cluj-Napoca, s-a desfășurat Concursul Naţional de Artă Fotografică „Obiceiuri de iarnă”, ediția a VII-a.
În urma analizei lucrărilor, cinci cursanți ai Clasei de Artă fotografică din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” au fost premiați la categoria „Tradiții și Obiceiuri”:
✓ Vesa Ștefan – Premiul II;
✓ Muntean Claudiu Ioan – Premiul III;
✓ Decean Daniela Nicoleta – Mențiunea I;
✓ Barbu Alexandra Ștefana – Mențiunea III;
✓ Barna Carmen – Mențiunea II.
„Cele cinci premii sunt o încununare a muncii depuse de cursanții Clasei de Fotografie și se adaugă celorlalte nominalizări sau distincții importante obținute în ultimul an.
Atât cei cinci câștigători, cât şi ceilalţi cursanţi ai noştri merită felicitări pentru munca şi pasiunea pe care le-au pus în fiecare fotografie”, a spus Vasile Sârb, coordonatorul Clasei de Artă fotografică din cadrul Şcolii de Arte şi Meşteşuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena”.
Concursul a reunit concurenți din întreaga țară ale căror lucrări au fost încadrate în următoarele secţiuni: Portret, Peisaj, Reportaj, Natură statică, Eseu, Macrofotografie, Tradiţii şi obiceiuri, Imagini prelucrate, Arhitectură, „Din lumea celor care nu cuvântă”.
Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj organizează de o bună perioadă de timp Concursul Naţional de Artă Fotografică „Obiceiuri de iarnă” pentru formarea şi dezvoltarea simţului estetic şi artistic al iubitorilor de artă fotografică şi pentru cunoaşterea şi promovarea valorilor culturale şi artistice în acest domeniu.
Comments are closed.