Premierul ungar Viktor Orban, vizită în China după cea din Rusia

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a călătorit luni în China pentru a se întâlni cu preşedintele chinez Xi Jinping în continuarea a ceea ce el numeşte o „misiune de pace” cu privire la războiul din Ucraina, după ce săptămâna trecută a vizitat Kievul şi Moscova, potrivit AFP şi Reuters.

Premierul ungar, singurul lider din UE care a rămas apropiat Kremlinului, s-a întâlnit vineri la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin, cu care a abordat mai ales problema războiului în Ucraina şi un posibil acord de încetare a focului, potrivit Agerpres.

Viktor Orban i-a înfuriat pe liderii UE

Viktor Orban, a cărui ţară exercită pentru şase luni preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, i-a înfuriat pe partenerii europeni ai Budapestei. Liderii UE s-au delimitat de acest demers al premierului ungar şi au ținut să sublinieze că acesta nu are mandat din partea blocului comunitar pentru a negocia cu Vladimir Putin.

„Misiunea de pace 3.0”, a transmis Orban pe reţeaua de socializare X, fostă Twitter, la sosirea sa luni în aeroportul din Beijing, unde a fost întâmpinat de Hua Chunying, viceministru de externe şi purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze.

Şeful guvernului ungar a fost primit în cursul dimineţii de către preşedintele Xi Jinping, a relatat agenţia de presă Xinhua care nu a oferit detalii despre această întâlnire deocamdată. Cei doi lideri au avut deja ocazia să discute în privat în luna mai în cadrul vizitei de stat a lui Xi Jinping în Ungaria.

Cu acea ocazie, preşedintele chinez a salutat un „parteneriat strategic” exemplar în Uniunea Europeană, făcând apel la Ungaria să joace „un rol mai important” în „dezvoltarea” relaţiilor între Beijing şi Bruxelles.

Înainte de Beijing şi Moscova, Viktor Orban a făcut o călătorie la Kiev pe 2 iulie, prima de la începerea războiului în Ucraina, în februarie 2022, pentru a se întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski.

China, care şi-a consolidat legăturile cu Rusia, încearcă să convingă ţările să susţină planul său de pace în şase puncte prezentat în luna mai împreună cu Brazilia.

„Misiunea de pace a prim-ministrului Viktor Orban continuă”, a declarat directorul de comunicare al lui Orban agenţiei oficiale de presă MTI din Ungaria.

Viktor Orban, apel la o „încetare a focului”

La Kiev, Viktor Orban a făcut apel la o „încetare a focului”, contrar poziţiei ucrainenilor şi aliaţilor lor europeni. Liderul ucrainean a respins această idee, apreciind că Moscova se va folosi de această pauză pentru a-şi completa şi consolida capacităţile.

Proiectul ucrainean prevede o retragere totală a trupelor ruse din ţară, inclusiv din peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014, şi plata daunelor provocate de invazia pe scară largă declanşată de Moscova în februarie 2022.

Ucraina are o nevoie crucială de ajutor occidental pentru a rezista Rusiei, iar Washingtonul, principalul său susţinător, a anunţat un pachet suplimentar de 2,3 miliarde de dolari, mai ales pentru sistemele de apărare antiaeriană.

La începutul anului, premierul ungar s-a opus prin veto unui pachet de asistenţă în valoare de 50 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene, care a fost validat în cele din urmă cu întârziere.

Articolul precedentEfectul anulării curselor TAROM: Delegația României la summitul NATO zboară cu un avion militar
Articolul următorPistoalele cu care Napoleon a vrut să se sinucidă, vândute pentru 1,69 milioane de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.