Premierul Nicolae Ciucă: Am adoptat un Memorandum care să ofere personalului din învățământ garanții suplimentare pentru concretizarea angajamentelor luate

Premierul Nicolae Ciucă a aprobat o serie de acte normative care atestă că educația și sănătatea sunt priorități pentru actuala guvernare.

”Am adoptat un Memorandum care să ofere personalului din învățământ garanții suplimentare pentru concretizarea angajamentelor luate. Documentul, care va fi publicat și în Monitorul Oficial, conține prevederile salariale pentru debutanții din educație din viitoarea lege a salarizării, precum și măsuri privind investițiile în infrastructura din instituțiile de învățământ.

Acest act vine în completarea ordonanței aprobate săptămâna trecută prin care veniturile personalului din educație au fost majorate de la 1 iunie.

Înțelegem că, în ultimii 30 de ani, s-au acumulat neajunsuri care au un impact puternic asupra sistemului educațional, însă, prin toate acțiunile noastre din aceste zile, am arătat că suntem un partener onest și serios. Tot ceea ce am discutat și asumat în întâlnirile cu liderii de sindicat s-a concretizat.

Ne dorim ca toate aceste garanții să determine dascălii să se întoarcă la catedră și examenele naționale să se desfășoare conform calendarului. În această situație nu este vorba doar despre relația dintre guvern și sindicate, ci și de impactul pe care aceste decizii îl au asupra a milioane de elevi și părinți.

Tot astăzi, am aprobat OUG prin care corectăm dezechilibrele privind neaplicarea integrală a legii 153. Toate categoriile profesionale din sănătate, din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională vor fi beneficiarii acestei decizii.

De asemenea, am discutat și criteriile de eligibilitate pentru investițiile prin Programul Operaţional pentru Sănătate, în valoare de aproximativ 6 miliarde de euro. Prin acesta, România va derula proiectele de construire de unităţi spitaliceşti noi și de modernizare a celor existente. Aceste investiții vin în completarea celor din PNRR și vor contribui la reducerea decalajelor dintre regiuni.” a declarat premierul în ședința de guvern.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentAvem patru instrumente de finanțare pentru consolidarea seismică – ministrul Cseke Attila
Articolul următorAtenție! S-au schimbat regulile la ÎNCHIRIEREA locuințelor. Cresc amenzile și scad facilitățile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.