Întâlnirea are loc în condițiile în care, în fiecare zi, sunt înregistrate creșteri ale prețurilor atât la carburanți, cât și la energie electrică și gaze naturale.
În acest context, zilele trecute, atât premierul României, cât și președintele Klaus Iohannis au avut întâlniri cu reprezentanții companiei Enel, una dintre cele mai mari companii de furnizare de energie electrică și gaze naturale din țara noastră.
Astăzi însă sunt programate aceste două întâlniri, una la Palatul Victoria și cealaltă la Palatul Cotroceni, unde se vor discuta măsurile care se pot lua în perioada următoare pentru ca prețurile să nu mai crească, relatează Realitatea PLUS.
De altfel, imediat după întâlnirea cu Enel, la doar o zi distanță, premierul împreună cu ministrul Energiei că prețurile la energie electrică vor fi subvenționate de către stat pentru aproximativ 13 milioane de români.
Sursa: Realitatea Financiara