Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, înainte de reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, că la precedenta întâlnire a ascultat doleanţele primarilor, dar a avut şi el câteva cerinţe, în special legate de reforma în administraţia locală.
Florin Cîţu participă luni, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.
“Împreună cu toţi primarii dezvoltăm România şi vreau să aud de domniile lor care sunt proiectele. La precedenta întâlnire am ascultat doleanţele primarilor, dar am avut şi eu câteva doleanţe, în special în ceea ce priveşte reforma în administraţia locală, să ne uităm la costurile cu cheltuielile de personal, să ne uităm la alte cheltuieli, să vedem cum putem să îmbunătăţim lucrurile, dar bineînţeles ei ştiu foarte bine că i-am susţinut anul trecut când a fost vorba de acele alocări din impozitul pe venitul global de 64%, în continuare îi voi susţine şi vom discuta cum putem să împărţim aceşti bani. O să fie o discuţie aplicată”, a declarat Florin Cîţu, înaintea şedinţei.
Întrebat dacă există un pericol ca unii dintre primari să nu primească bani pentru proiectele aflate în derulare, premierul a răspuns: “Niciun pericol. Suntem aici să dezvoltăm România, nu anumite localităţi”.
Sursa: Realitatea Din PNL