Premieră medicală în România, la Târgu Mureş. O inimă artificială a fost implantată, pentru prima oară, la un copil

Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu, a anunţat, miercuri, realizarea primei implantări a unei inimi artificiale la un copil din România.

„Este a patra implantare a unei inimi artificiale pe care o reuşim în acest an şi prima din România la un copil”, a precizat doctorul Horaţiu Suciu.

Pacienta are 17 ani și suferea de o gravă insuficienţă cardiacă, iar inima artificială era singura șansă la viață a acesteia.

Echipa formată din medicii români de la Târgu Mureș a fost asistată de doctorului Svetozar Putnik, din Belgrad, la realizarea intervenției chirurgicale de implantare a inimii artificiale.

Medicul chirurg Horațiu Suciu a transmis un mesaj emoționant după realizarea, cu succes, a operației.

„Se spune că numai Dumnezeu poate pătrunde în sufletul cuiva. Și așa este. Am mers azi dimineață la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care așteaptă un transplant, știind cât de puțini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă.

Soluția inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficiențe cardiace, o putea ține în viață. Și operația a reușit. Este a patra implantare a unei inimi artificiale pe care o reușim în acest an și prima din România la un copil.
 
Le mulțumesc colegilor din echipa IUBCvT Târgu Mureș și profesorului Putnik din Belgrad care a asistat la intervenție. Mă bucur că reprezentantul acestui important centru est-european in domeniul transplantarii cardiace a fost alături de noi și a văzut stadiul la care a ajuns medicina târgumureșeană.
 
Seara, când am plecat spre casă, m-am uitat la părculețul din fața Spitalului. Este locul în care se va construi noul Institut al Inimii. Acolo sunt acum niște pomi fragezi, pe care i-aș lua cu noi în noua clădire a Institutului, pe care îl pregătim cu toată dedicarea. Nu știu dacă pomii aceștia se vor regăsi în viitorul nostru spital, dar felul în care i-am văzut astăzi a fost ca un dialog în care mi s-a șoptit, de undeva, că procedura de astăzi va fi, în noul proiect, o rutină.
 
Într-adevăr, inima are tainele ei…”, a scris medicul chirurg Horațiu Suciu, pe pagina sa de Facebook.
 
 
 
 
Articolul precedentPremierul Ciolacu anunță majorarea salariului minim. Guvernul a retras OUG cu CASS obligatoriu pentru toți angajații
Articolul următorFIFA a anunţat stadioanele pentru Cupa Mondială din 2026

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.