Poștașii vor face pregătire specială timp de două săptămâni să învețe cum să utilizeze cardurile pentru energie. Anunțul vine chiar de la șeful Poștei Române. Poștașii sunt nemulțumiți de noile atribuții.
Nu toți poștașii știu să folosească cardul de energie. Șeful Poștei Române a afirmat că va urma un training în acest sens.
„În clipa de față, Poșta Română poate prelua achitarea de facturi în 1500 de locații și avem undeva la 4000-4500 de ghișee. Deci, dacă 4500 de români vor să-și plătească factura în același timp, aceasta este capacitatea companiei.
Deci, noi avem această capacitate în oficiile poștale. Mai mult, ca să ne asigurăm că venim mai aproape de români, vrem să creștem capacitatea companiei de a scana și a încasa facturile de la 4500 undeva la 11.000″, a explicat Valentin Ştefan, director Poşta Română, la un post TV.
„Noi am pregătit echipe de training la nivel central, care urmează să ducă mai departe felul în care se desfășoară citirea în sine, odată ce lucrurile evoluează.
Există o pregătire la nivel național, după aceea la nivel de sucursale, la nivel de OJP și ulterior la nivel de oficiu poștal. Toată această pregătire ar trebui să dureze două săptămâni și noi intenționăm să o începem la 1 februarie, atunci când normele sunt clare, atunci când procedurile sunt clare”, a mai spus Valentin Ştefan.
Factorii poștali sunt nemulțumiți că li se dau noi atribuții și vor fi nevoiți să petreacă mai mult timp la serviciu.