Inspectoratul de Poliție Județean Alba recrutează candidați pentru concursul organizat de Inspectoratul General al Poliției Române, în vederea ocupării unui post vacant de ofițer, specialitatea „ordine publică – silvicultură” la Biroul Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică.
Persoanele care doresc să se înscrie, în vederea participării la concurs, pot să o facă până la data de 05.10.2021, inclusiv, în zilele nelucrătoare, iar în data de 05.10.2021 doar până la ora 16:00, on-line, prin transmitere la adresa de email [email protected] a documentelor menționate în anunțul postat pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Alba: https://ab.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-pentru-ocuparea-unui-post-de-ofiter-din-cadrul-inspectoratului-de-politie-judetean-alba-specialitatea-ordine-publica-silvicultura-prin-incadrare-directa-a-persoanelor-cu-studii-corespunzatoare-cerintelor-postului-si-care-indeplinesc-conditiile-legale.
Candidații trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de licență/specializarea silvicultură, exploatări forestiere sau studii universitare de licență, ciclul I (în sistem Bologna) în domeniul de licență silvicultură precum și o vechime de doi ani, în specialitatea studiilor.
Concursul va consta în desfășurarea unei probe de evaluare a performanței fizice, care este eliminatorie și o probă scrisă, constând în rezolvarea unui test-grilă.
Condițiile generale de participare, tematica și bibliografia de concurs dar și alte precizări sunt cuprinse în anunțul de recrutare.
Sursa: Realitatea de Alba