Populația României din 1871 până în 2022. De la 8,7 milioane la 23,2 milioane în anul 1990 și sub 19 milioane în anul 2022

La Institutul Național de Statistică sunt în plină desfășurare operațiunile de verificare și validare a imensului volum de date și informații înregistrate la recensământ. În paralel, sunt identificate în numeroasele baze de date și registre administrative transmise la INS înainte de faza recenzării persoanele care nu au fost recenzate din diverse motivații dar pentru care există informații și date că erau prezente în țară la data de 1 decembrie 2021 și întruneau condițiile includerii lor în populația rezidentă.

În felul acesta, la cele 18,2 milioane de locuitori înregistrați în fazele de autorecenzare și înregistrare cu recenzor se vor adăuga alte câteva sute de mii de locuitori recenzați. Vom cunoaște astfel întreaga populație recenzată odată cu publicarea rezultatelor preliminare la sfârșitul acestui an și le vom putea plasa alături de rezultatele celorlalte 12 recensăminte moderne ale populației din România menționate pe site-ul INS – 1859-1860, 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

Cu un an înaintea desfășurării recensământului actual, Institutul Național de Statistică a publicat o memorabilă lucrare cu date asupra populației României începând cu mijlocul secolului al XIX-lea –„Serii istorice de date. Populația României 1860-2020‟, iulie 2021, editura INS. A fost o binevenită decizie menită a conferi actualului recensământ meritata semnificație și dimensiune istorică. Lucrarea umple un imens gol în cunoașterea populației și fenomenelor demografice în România înainte de anul 1930 la teritoriul de după război al țării.

Toate datele publicate în anuarele statistice ale României după al Doilea Război Mondial, începând cu cel pe anul 1957, s-au referit numai la anii 1930-1940. În noua publicație datele asupra populației înainte de anul 1930 acoperă anii 1860-1929 iar pentru mișcarea naturală anii 1871-1929. În plus, pentru anii 1871-1918 datele sunt distincte pentru Vechiul Regat (Vechea Românie) și Transilvania, inedite, ceea ce permite în premieră formularea unui calendar diferit al debutului tranziției demografice în România în raport cu cel cunoscut până acum. În cele 52 de pagini sunt incluse 29 de tabele acoperind întreaga perioada 1860-2020.

Continuarea, AICI

Articolul precedentPrognoza meteo 17 octombrie. Vreme predominant frumoasă cu dimineți răcoroase
Articolul următorNATO dă startul „Steadfast Noon”, exercițiul militar prin care își verifică arsenalul nuclear

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.