Protest uriaș în București. Polițiștii ies în stradă marți pentru creșteri salariale și recalcularea pensiilor militare de stat.
Sindicaliştii din Poliţie şi din penitenciare pichetează, marţi, de la ora 10.00, sediul Ministerului Finanţelor din Bucureşti, printre revendicări aflându-se aplicarea Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat.
Potrivit Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (FSNPPC), printr-un proiect legislativ iniţiat acum câteva zile de Ministerul Muncii, „doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (…) laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15%”.
Reprezentanţii FSNPPC susţin că dacă nu vor avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vor extinde manifestările, în mod legal, la nivel naţional, recurgând la acţiuni de protest inedite.
La protestul organizat marţi de sindicaliştii din Poliţie se vor alătura şi reprezentaţi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).
Sindicatul Europol susțin că „ultima tentativă de aplicarea a unei părți din Legea salarizării a fost la începutul lunii iunie când un proiect de lege care viza acordarea unui sfert din cele 2 tranșe restante, deși a fost adoptat, pentru că a suferit modificări semnificative în Camera Deputaților, cu privire la creșterea salariilor aleșilor locali, a ajuns să fie contestat la CCR de către partidul USR. Din păcate, la primul termen din iunie, CCR a refuzat să judece și a amânat cauza pentru luna septembrie. Și uite așa, Statul român pentru care am depus un jurământ suprem „chiar cu prețul vieții” a ajuns să mai facă economie 2 luni pe spatele nostru.
În aceste zile însă, din cauza cifrelor record de demisii din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, dar și ca urmare a nemulțumirilor tot mai vocale din alte sectoare bugetare, Guvernul, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a inițiat un proiect de OUG care va intra săptămâna viitoare pe ordinea de zi a ședinței de Guvern (surse), și care prevede modificarea:
- Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
- OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
- Legea 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.
Practic, Ministerul Muncii și Solidarității sociale propune creșterea salariilor pentru o serie de bugetari cu 15% prin modificarea Legii salarizării. Pentru angajații din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională solicită acordarea unui sfert din cele 2 tranșe restante, intervenind pe OUG 130/2021. Iar pentru funcționarii publici parlamentari, solicită o serie de modificări ce vizează raporturile de serviciu și echivalarea funcțiilor.
Ce este interesant cu privire la momentul ales de către Guvern pentru această inițiativă este faptul că pe durata vacanței parlamentare nu poate emite OUG-uri. Cu toate acestea, se pare că se va apela la un artificiu constituțional pentru ca în ziua ședinței de Guvern, să fie și Parlamentul convocat în ședință extraordinară și astfel să poată fi adoptată Ordonanța de urgență.
Nu putem să nu observăm că diferența de tratament și discriminarea salarială sunt în continuare promovate de Guvern, care împarte bugetarii între „șmecheri” și „fraieri”, în condițiile în care pentru bugetarii „civili” se propune o creștere de 15% a salariului de bază, iar pentru polițiști și angajații din sistemul de apărare, doar un sfert din restanță, fără să se umble la nivelul salarial. Practic dacă un bugetar are un salariu net de 4000 lei (6991 brut), prin aplicarea a 15%, acestuia îi va crește salariul cu aproximativ 1050 lei brut. Asta în timp ce acordarea unui sfert din cele 2 tranșe restante înseamnă în medie 270 lei brut, pentru un polițist.
Cu alte cuvinte, aceste sume alocate polițiștilor și angajaților din sistemul de apărare nu numai că nu acoperă inflația de 14% înregistrată, dar puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deținut de un polițist anterior aplicării Legii salarizării din 2017. Practic, un polițist putea să cumpere mai mult din salariul pe care îl avea în 2017 înainte de măriri, față de momentul 2022 când i s-a aplicat jumătate din Legea salarizării.
După consultările avute cu membri de sindicat, începând de săptămâna viitoare vom anunța un calendar de proteste ce va fi stabilit până la finalul anului 2022. Suntem conștienți că demersul nostru de a determina Guvernul să respecte Legea salarizării nu se va realiza cu 1-2 mitinguri, ci va fi nevoie de determinare și de participare masivă a polițiștilor”.
FSNPPC reclamă că „drepturile noastre și ale întregii familii ocupaționale bugetare Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, dar și ale pensionarilor militari (rezerviști din Armată și Poliție, care pot fi rechemați oricând, la ordin, în activitate, conform Legii nr. 446/2006), sunt în continuare sfidate grosolan de către actualul Guvern.
Mai mult, printr-un proiect legislativ inițiat acum câteva zile de Ministerul Muncii (confirmat oficial de către ministrul de resort al Coaliției), se continuă haosul în sistemul bugetar de salarizare, și așa
discreționar și politizat, astfel încât doar câteva ministere, alese pe sprânceană, plus INS (pentru ,,complexitatea muncii desfășurate” – cităm din nota de fundamentare), laolaltă cu toate structurile lor teritoriale, ar beneficia de o majorare a salariului de bază de 15% (să ne explicăm: nu depreciem munca din diferite domenii de activitate și am evitat tot timpul să ne uităm în curtea altora, dar o astfel de sintagmă justificativă, inventată de inițiatorul OUG, este de neînțeles, prin raportare la noi și la celelalte ocupații bugetare).
O majorare consistentă, de până la 50%, ar urma să fie acordată tuturor angajaților de la stat, care lucrează în domeniul fondurilor europene (inclusiv în SNAOPSN), în timp ce familia noastră ocupațională ar beneficia DOAR de jumătate din diferența amânată doi ani, care trebuia acordată, INTEGRAL, la 1 ianuarie 2022 (în fond, sume infime, de 150-200 lei, anulate de inflația majoră a ultimilor ani). Deci, o altă amânare, O ALTĂ SFIDARE!
Nu putem suporta la nesfârșit deciziile preferențiale ale Guvernului și ale Coaliției care l-a generat, pentru că, în tot acest an, pe parcursul discuțiilor și al negocierilor, desfășurate la cel mai înalt nivel, deciziile care ne privesc au fost pasate de la unii la alții, fără scrupule!
– Pentru domnii guvernanți, ,,complexitatea muncii” noastre nu există!
– Sutele de cazuri de polițiști ultragiați sau zecile de cazuri de colegi căzuți la datorie sunt doar niște cifre furnizate de complexitatea muncii de la Statistică, și atât!
– Riscurile profesionale cotidiene și misiunile cu adevărat dificile – a căror complexitate este reală, nu generată din pix -, în lupta cu infractorii români sau importați de peste șase luni, odată cu declanșarea războiului de la granița României, nu sunt fezabile pentru Coaliție!
– Nopțile nedormite și eforturile mari ale colegilor de la Frontieră, de la Imigrări, de la Combaterea Crimei Organizate și Antidrog sau din alte structuri, pentru securizarea granițelor UE, dar și sfidarea miilor de polițiști judiciariști, care susțin activitatea Parchetelor și întregul proces penal românesc, pe salarii înghețate la nivel infim, niciuna dintre aceste probleme sau misiuni nu este atât de ,,complexă” pentru guvernanți, încât să le dea de gândit să aplice măcar legea salarizării, pe care tot ei au votat-o în Parlament!
Dacă nu vom avea un răspuns pozitiv din partea Guvernului, cât mai urgent, vom extinde manifestările, în mod legal, la nivel național, recurgând la ACȚIUNI DE PROTEST INEDITE!”
Sursa: Realitatea de Bucuresti