Politicile publice ale Ministerului Finanțelor vor beneficia de expertiza industriei IT

Ministrul Finanțelor, dl Adrian CÂCIU, s-a întâlnit joi, 20 ianuarie a.c. cu delegația Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, condusă de către Președintele acesteia, dl Mihai MATEI. Ministerul Finanțelor continuă astfel seria întâlnirilor cu mediul de afaceri și consolidează dialogul democratic necesar progresului și unui cadru legislativ propice dezvoltării sustenabile a economiei românești.

S-au discutat măsuri propuse de reprezentanții industriei IT pentru eficientizarea și crearea de valoare adăugată în economie. În același timp, a fost prezentat impactul industriei de software și servicii IT în economia românească și potențialul de dezvoltare al societății. De asemenea, reprezentanții ANIS și ai MF au explorat posibilitatea de accelerare și eficientizare a dezvoltării economiei prin intermediul digitalizării și al informatizării.

„Sunt bucuros că Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii acceptă rolul de membru al Consiliului Consultativ al ministrului Finanțelor, care va contribui decisiv la proiectarea politicilor publice ale Ministerului de Finanțe. Membrii grupurilor de lucru sectoriale ale Consiliului vor analiza toate regimurile fiscale, inclusiv în ceea ce privește sectorul IT, pentru a identifica măsurile necesare pentru a fi valorificat la maximum potențialul și pregătirea angajaților români. Apoi, mult dorita digitalizare a ANAF trebuie să se întâmple cât mai curând, în beneficiul cetățeanului și al contribuabililor, indiferent de gradul de mărime. De exemplu, în România, comerțul electronic a înregistrat cea mai rapidă creştere din Europa Centrală şi de Est (CEE), iar administrarea fiscală trebuie să integreze acestei tendințe”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

De asemenea, ministrul Câciu a prezentat proiectele de digitalizare a ministerului și ANAF, precum și pașii care vor fi făcuți în următoarea perioadă pentru a implementa pachetul de măsuri de digitalizare.

Articolul precedentUn bug în browserul de internet Safari poate duce la scurgerea unor informații cu caracter personal, dar și a activitatății de navigare a utilziatorului
Articolul următorMinisterul Justiției supune dezbaterii publice proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.