Acuzații grave planează asupra șefului Poliției Locale din Alba Iulia, Ilcu Daniel Ioan, în timp ce dosarul penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia se plimbă de la o instanță la alta, organele de cercetare declinând competența, pe rând în acest caz.
În urma unor denunțuri făcute la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia dar și la Direcția Națională Anticorupție, ce îl vizează direct pe Ilcu, cele două instanțe își pasează dosarul, negându-și competența.
Două acuzații foarte grave i-au fost aduse directorului Poliției Locale Alba Iulia, care ar putea crea un precedent răsunător riscând să afecteze în mod direct bugetul Primăriei Alba Iulia.
Din documentele și probele pe care am reușit să le obținem, am constatat că Ilcu Daniel Ioan avea interese directe asupra unor camioane cu masă lemnoasă ce tranzitau municipiul Alba Iulia și care urmau să fie controlate la celebrul cântar de la Stadionul Cetate.
Folosindu-se de funcția pe care o deține, Ilcu a dat ordin ca polițiștii locali de la Ordine Publică să constate și să aplice sancțiuni la OUG 195/2002, adică la Codul Rutier.
Cel mai probabil din pasiunea pentru această meserie sau din interesele prea mari, Ilcu stătea personal la bariera de la Șard și dădea ordine polițiștilor locali despre ce transporturi trebuiau verificate și care trebuiau lăsate libere. Așadar zeci de sancțiuni au fost date de polițiști de la Ordine Publică care nu aveau competențe în acest sens în fișele postului. Prin aceste ordine directe, șeful Poliției Locale instiga direct abuzul în serviciu.
Polițiștii locali de la Ordine Publică au întocmit amenzi care sunt nule de drept.
Există riscul ca foarte mulți cetățeni care pe lângă faptul ca își vor cere banii înapoi de pe acele amenzi primite, vor formula și plângeri penale împotriva Poliției Locale Alba Iulia și a persoanelor care au dat acest ordin direct, fără respectarea legislației in vigoare.
Mai mult decât atât mai multe cadre din Poliția Locală confirmă faptul că anumite camioane trebuiau să treacă ne cântărite iar altele sancționate chiar dacă talerele nu indicau corect sarcina.
Așadar împotriva directorului Ilcu Daniel Ioan, planează acuzațiile de abuz în serviciu, prevăzut de art. 297, alineatul 1 Cod Penal cu referire la îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor legii nr.155/2010 de către polițiști din cadrul Poliției Locale Alba Iulia prin întocmirea de procese verbale de constatare a contravențiilor la regimul rutier de către agenți din cadrul Serviciului Poliției Locale Alba Iulia, a căror competență exclude constatarea acestor contravenții la regimul rutier, aspect de natură să creeze un prejudiciu.
Instigare la abuz în serviciu prin dispunerea în mod direct către agenți de poliție la întocmirea unor documente pentru care nu aveau competențe.
Sunt doar două aspecte dintr-o serie de acuzații ce îl vizează pe directorul Poliției Locale Alba Iulia. Vorbim despre un personaj cheie adus cu dedicație în Primăria Alba Iulia și care este considerat un pensionar de lux.
Dar ce legături există între acesta, mafia lemnului și o familie care controlează Justiția din Alba vom afla într-un episod viitor.