PNL-iștii vor candida pe liste proprii în alegerile din 2024 – Vot în unanimitate în interiorul partidului

S-a votat în PNL ca în alegerile din 2024 să nu se meargă în alianță cu PSD, ci pe liste proprii. Votul a fost în unanimitate.

PNL a ales vineri, la Sinaia, calea „prin noi înşine” în alegerile din 2024, respectiv să meargă pe listă proprie şi să nu facă o alianţă cu PSD pentru a merge pe liste comune în alegeri. Votul a fost dat în unanimitate în şedinţa conducerii partidului.

Conducerea PNL a analizat trei scenarii privind alegerile de anul viitor: participarea pe listă proprie, o alianţă cu PSD sau o coaliţie de dreapta mai largă. 

Liberalii au votat în unanimitate să nu facă alianţă cu PSD şi să meargă pe listă proprie la alegerile din 2024. 

Nicolae Ciucă își asumă candidatura la președinție

Liderul PNL Nicolae Ciucă și-a anunțat în partid candidatura la alegerile prezidențiale, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS. Anterior, Ciucă le-a spus celor din PNL cum vede el bătălia din anul electoral 2024.

”Prin noi înșine am reușit de-a lungul istoriei. Prin noi înșine vom reuși să abordăm alegerile din 2024 și să le câștigăm. Să dăm Președintele României. Pentru că nu există altă soluție pentru dezvoltarea României.

Suntem aici să stabilim strategia și direcția. Avem nevoie ca pe baza acestor valori să ne asumăm obiectivele. Pentru îndeplinirea lor avem clar nevoie de o strategie și un plan.

Trebuie să dezvoltăm propriile obiective, propriile linii în conformitate cu ce am asumat ca partid”, a spus Ciucă. 

Articolul precedentȘeful serviciului secret al Ministerului de Interne, numit cu avizul CSAT
Articolul următorCiclonul care a lovit Europa vine în România – Vântul va sufla cu peste 110 kilometri la oră

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.