PNL a făcut scut în jurul lui Virgil Popescu. Reacția liberalilor după agresiunea lui George Simion

Parlamentarii liberali au sărit în apărarea colegului lor deputat și ministru al Energiei. La unison au condamnat ieșirea necontrolată și periculoasă a co-președintelui AUR, George Simion care l-a luat la propriu de gât pe ministru atunci când acesta răspundea acuzațiilor aduse de cei de la USR în Moțiunea simplă depusă împotriva sa la Camera Deputaților cu privire la scumpirile fără precedent la gaze și energia electrică:

Sorin Moldovan, deputat:

”Ședința Plenului Camerei Deputaților de astăzi a început într-un mod foarte colegial. Prin vocea domnului Suciu (PSD) s-a trimis un gând bun, din partea tuturor colegilor deputați, pentru colegul nostru de la AUR care în prezent se luptă pentru viața sa într-un spital.

Din păcate ședința s-a terminat cu ieșirea lui George Simion care a depășit cu mult ceea ce se poate numi opoziție fie ea făcută așa cum înțelege AUR să se exprime.

Până astăzi m-am ferit să îl numesc pe George Simion ca fiind extremist fiindcă îmi aduceam cumva aminte de perioada din legislatura trecută dar și de colegii de opoziție de atunci, cei de la USR. Însă, gestul de astăzi a depășit cu mult tot ce am văzut până acum în Parlamentul României și este regretabil că în goana veșnică după voturi și susținători uităm să ne comportăm civilizat, așa cum o cere funcția pe care vremelnic o ocupăm.

Din păcate AUR dovedește pe zi ce trece că întreg partidul este unul extremist și că lucrează împotriva intereselor României în fiecare zi.”

George Pecingină, deputat:

”Gestul reprobabil al liderului AUR, făcut astăzi, la tribuna Parlamentului, reprezintă modus operandi, marcă înregistrată a acestui partid profund nedemocratic. Însuflețirea maselor, prin acte de violență, pe fondul unei crize, reprezintă un precedent periculos la adresa democrației.

Parlamentarii se bucură de un mandat reprezentativ dat de cetățeni, iar una dintre garanțiile pentru independența în acțiune a demnitarului este irevocabilitatea acestuia. Însă, legitimizarea violenței nu își găsește în niciun context justificare.”

Marian Crușoveanu, deputat:

”Condamn ferm modul în care parlamentarul AUR, #GeorgeSimion, l-a agresat pe ministrul energiei, #VirgilPopescu.

Astăzi, la dezbaterea moțiunii simple, am asistat  la o scenă total dizgrațioasă. În timp ce ministrul energiei prezenta soluțiile Guvernului și măsurile adoptate pentru protejarea românilor în fața creșterii prețurilor la energie și gaze, huliganul Simion a arătat încă o dată la ce se pricepe cel mai bine: la violență. Tipul acesta de comportament nu va rezvolva problema facturilor românilor, nici nu le va ține de cald în case.

Acest comportament huliganic împinge #AUR într-o zonă a extremismului care, mai devreme sau mai târziu, va fi izolat, pe scena politică românească. Se pare că domnul care se recomandă ca având un masterat în istoria comunismului a fost inspirat de torționari, pentru că nu înțelege că democrația se bazează pe dezbatere, nu pe puterea pumnului. Să ne aducem aminte că acum câteva zile, în Spania, comportamentul lui Simion a fost amendat cu 3000 de euro. Cu siguranță, comportamentul de astăzi ar trebui amendat aprig și în Parlamentul României.

Pe scurt, dacă te cheamă George și îl agresezi pe Virgil pe stradă, în cel mai bun caz te alegi cu amendă, în cel mai rău caz, cu închisoarea. Iată că parlamentarul Georgică, în timp ce agresează un demnitar al statului român, este protejat de imunitate. Nu fi ca Georgică!

P.S. În timp ce domnii de #USR ar fi trebuit să își susțină astăzi moțiunea în Parlament, preocuparea lor a fost disputa de putere în interiorul partidului. USR îmbătrânește peste noapte și arată cât de pricepuți sunt la crize, în timp ce AUR joacă popice cu electoratul lor.”

Diana Morar, deputat:

”Violenta, in special cea fizica, denota lipsa argumentelor celui ce recurge la astfel de actiuni periculoase. Gravitatea unor asemenea gesturi incalificabile la tribuna Parlamentului are un impact ce nu poate implica toleranta. In caz contrar se pot crea oriunde astfel de tipare care nesocotesc legile si regulile. Trist este ca unii fac circ fiind plătiti bine din buzunarul românului. Păcat ca in locul identificării soluțiilor, suntem martorii unor astfel de comportamente care susțin interesele personale (electorale) crescânde pe necazul omului de rând. Parlamentarii sunt învestiti cu încredere pentru a veni cu soluții la problemele cetățenilor, nu cu pumnii!”

Vetuța Stănescu, deputat:

”Condamn cu fermitate ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României, instituția garantă a democrației, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Nicio dezbatere politică, oricât de aprinsă ar fi, nu poate și nu trebuie să dea naștere unor manifestări violente, verbale sau fizice, într-un stat de drept, bazat pe valorile reale ale democrației.

Dezavuez astfel de atitudini și îmi exprim speranța că forțele democratice din spațiul public vor stopa, împreună, atacurile la democrație și civilizație”

Cristian Băcanu, deputat:

”Ceea ce a făcut azi Simion este inadmisibil! Violența NU poate fi folosită în Parlament şi se impune modificarea Regulamentului Camerei pentru a răspunde juridic unor astfel de provocări.

AUR este partidul marionetă al Moscovei, un partid extremist, anti-românesc (ei doar clamează naționalismul dar, în realitate, sunt sub influența Rusiei), toxic şi antisemit. Aceşti domni trebuie să primească nişte lecții de la cetățeni şi de la insituțiile statului.”

Gigel Știrbu, deputat:

”Ce s-a întâmplat astăzi în plenul Camerei Deputaților, când pentru prima oară un ministru este bruscat verbal și fizic de către un parlamentar care este chiar lider de partid, este o premieră absurdă și care nu trebuie să se mai repete nicodată.

Probabil, într-un atac de amnezie, uitând că se află în Parlament, și crezându-se că se află în tribuna vreunui stadion, huliganul George Simion sare la bătaie la susținătorii echipei adverse și cu bădărănie se năpustește la tribuna Camerei Deputaților și aruncă invective la adresa vorbitorului, ministrul Virgil Popescu.

Când nu ai argumente și nici exercițiul educației democratice, argumentul cel mai îndemână al agresorului este pumnul.  Ca pe tarla, zbieri, urli , doar doar te va crede cineva…

Eu consider că este foarte necesar ca parlamentarii cu vădite ieșiri nervoase, în ședințele Parlamentului, să fie supuși unor controale psihiatrice. Motivez această inițiativă , având în vedere faptul că parlamentarii nu sunt supuși controlului la accesul în instituție și pot intra înarmați sau cu alte substanțe interzise.”

Florin-Alexandru Alexe, deputat:

”Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost agresat astăzi în plenul Parlamentului României.

Indiferent de încărcătura momentului, astfel de evenimente sunt inacceptabile în democrație. Dacă vrem să redăm demnitatea Parlamentului, trebuie să reacționăm ferm în fața provocărilor extremiste.

Trag nădejde că toate forțele democratice din spațiul public se vor coaliza pentru a stopa atacurile la adresa civilizației democratice.”

Mircea Fechet, deputat:

”Ce s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României este inadmisibil și fără precedent. Președintele unui partid parlamentar l-a agresat fizic pe ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Condamn ferm această atitudine. Violența nu a fost nicicând o soluție și cei care recurg la așa ceva în plenul Parlamentului sunt cei fără argumente. Episodul de astăzi ne arată că unii nu înțeleg că democrația înseamnă o dezbatere pe idei, nu pe forță fizică.

George Simion a depășit astăzi o nouă limită și a arătat încă o dată că AUR nu este nimic altceva decât o formațiune nefrecventabilă și toxică.”

Sebastian Burduja, deputat:

“Violența este ultimul refugiu al incompetenței”. Asta spunea celebrul scriitor Isaac Asimov, un evreu genial care s-a distins în America, după ce părinții lui au fugit din Rusia bolșevică în căutarea libertății.

Cuvintele lui Asimov se aplică perfect momentelor regretabile de astăzi din Parlamentul României. Dincolo de violența gesturilor în sine, vorbim de un atentat la democrația românească și la autoritatea statului român. Este aceeași tactică aplicată constant de sovietici, încă de acum 70 de ani: îndepărtarea cetățenilor de instituțiile democrației prin erodarea încrederii lor în stat și în autoritate. Astfel, atacurile din Parlamentul României, care ar trebui să fie templul democrației românești, nu un stadion de liga a III-a, nu sunt deloc întâmplătoare. Delegitimarea democrației românești,  strigătele permanente, lipsa dezbaterii de substanță și mutarea atenției publice pe circ, nu pe adevăratele probleme ale românilor, toate acestea sunt parte dintr-un plan. Iar cei care l-au făcut știu ce fac și în niciun caz nu au în minte binele românilor.

De aceea trebuie luat atitudine. Prin vocea liderului de grup, Gabriel Andronache, #PNL a anunțat deja că va propune modificarea Regulamentului Camerei Deputaților pentru a nu mai permite astfel de derapaje grave. În joc este viitorul democrației românești.

PS Fotografia nu e de azi, as vrea ca momentele rușinoase de azi să se șteargă din memoria fiecărui român cât mai repede.”

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentTanczos Barna: ”Inspectorul Pădurii a devenit principalul element care oferă posibilitatea oricărui cetăţean să verifice orice transport, în orice oră în orice loc din ţară”
Articolul următorNEREGULILE nu se opresc: românii continuă să primească facturi GREȘITE atât la energie, cât și la gaze. Ce MĂSURI iau furnizorii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.