Meteorologii au actualizat alertele și au emis din nou cod portocaliu şi galben de vreme rea. Sunt aşteptate ploi însoţite de grindină, dar va caniculă. Iată zonele vizate:
– duminică ora 10:00 – luni ora 22:00 – COD GALBEN
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia.
Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.
În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăși local pragul critic de 80 de unități.
– duminică ora 10:00 – luni ora 22:00 – COD PORTOCALIU
În vestul Carpaților Meridionali, în nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…90 l/mp.