La data de 8 martie 2023, în jurul orei 16,20, pe strada Gării din municipiul Aiud, o tânără de 16 ani, din municipiul București, s-a angajat în traversarea drumului public, prin loc nepermis și fără să se asigure, împrejurare în care a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din Aiud.
În urma accidentului, tânăra a suferit leziuni corporale și a rămas internată în spital.
Atât ea cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu erau sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Alba