Companiile Pfizer și AstraZeneca solicită autorizație pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin. Toate acestea în contextul în care, varianta Delta, mai contagioasă cu 60% decât tulpinile inițiale, se răspândește cu rapiditate și riscă să devină predominantă în valul patru. Mai mult, medicii susțin că persoanele cu imunitatea scăzută și bolnavii cronici vor primi, cel mai probabil încă o doză, potrivit Realitatea PLUS.
Pfizer – a treia doză de vaccin anti-COVID-19
Pfizer/BioNTech au anunțat că vor cere în următoarele săptămâni autorizarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Solicitarea va fi făcută în primul rând către autoritățile din Statele Unite și Europa și urmărește să ofere o protecție sporită persoanelor care au primit deja primele două doze.
O a treia doză de vaccin, administrată la șase luni de la cea de-a doua, sporește imunitatea împotriva noilor variante de SARS-CoV-2, inclusiv Delta, susțin companiile. Pfizer/BioNTech a anunțat că au fost constatate rezultate încurajatoare ale unor teste în curs pentru o a treia doză din vaccinul actual. Pasul următor este transmiterea acestor date către agențiile pentru medicamente din America și Europa, FDA și EMA.
Date preliminare ale studiului arată că o doză de rapel administrată la 6 luni după a doua doză are un profil de toleranţă coerent, provocând niveluri ridicate de anticorpi neutralizanţi împotriva virusului, inclusiv împotriva variantei Beta, apărută în Africa de Sud. Aceste niveluri sunt 5 până la 10 ori mai mari decât cele observate după primele două doze, au dezvăluit reprezentanții Pfizer/BioNTech.
Astrazeneca – a treia doză de vaccin anti-COVID-19
Un alt studiu, realizat luna trecută de AstraZeneca, indica necesitatea celui de-al treilea vaccin. Astfel că o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 produs de AstraZeneca poate fi eficientă în consolidarea imunităţii, fără a fi nevoie de modificări ale serului, susțin cercetătorii de la Universitatea Oxford. În același timp, combinarea Pfizer cu AstraZeneca asigură o imunitate mult mai bună, mai spun aceștia.
Astfel, administrarea unei a treia doze de vaccin AstraZeneca la şase luni după cea de-a doua doză din acest ser creşte considerabil nivelul anticorpilor şi de asemenea capacitatea organismului (prin celulele de memorie imunitară T) de a lupta împotriva infecţiei cu coronavirusul SARS-CoV-2, inclusiv variantele acestuia.
Totuși, oamenii de știință susțin că este în continuare prea devreme pentru a spune dacă în toamnă va fi nevoie deja de administrarea unei a treia doze de consolidare persoanelor imunizate, adica vaccinate cu schema completă.
În acest moment, Organizația Mondială a Sănătății, ca și Agenția Europeană a Medicamentului afirmă că vaccinarea anti-COVID-19 în două doze este suficientă.
Cât de eficientă este a treia doză de vaccin anti-COVID-19
Datele Pfizer din Statele Unite arată o scădere a eficacităţii vaccinului la aproximativ 80% după şase luni, împotriva variantelor care circulau în ţară în primăvară. Potrivit datelor din Israel şi Marea Britanie sugerează că, deşi cu un nivel al anticorpilor în scădere, vaccinul rămâne eficient 95% împotriva dezvoltării unei forme severe a bolii.
În același timp, FDA și Centrul american pentru controlul bolilor spun că persoanele vaccinate complet sunt protejate de noile variante ale SARS-CoV-2, inclusiv de tulpina Delta, care este foarte contagioasă.
CUM și CUI va fi administrată a treia doză de vaccin anti-COVID-19
În acest moment nu există o procedură pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19. Dar cel mai probabil va fi administrată celor vulnerabilli sau cu boli cronice.
La nivel european, pe măsură ce varianta Delta devine predominantă, tot mai multe țări iau în calcul să administreze a treia doză pentu a opri răspândirea epidemiei. Este vorba de Israel, care a vaccinat deja aproape 80% din populația adultă, cu două doze. În Marea Britanie, Israel, Rusia, dar și Germania, de exemplu au fost deja creșteri foarte mari de la o zi la alta a numărulu ide infectări. În Regatul Unit deja tulpina Delta, indiană, este predominantă.
Și în România, numărul cazurilor confirmate din probe secvențiate a depășit deja 70 și a fost înregistrat, din păcate, și un deces. Inițial ,un focar Delta a fost identificat în zona județului Argeș, mai precis în Pitești și zonele limitrofe, până în 20 iunie 2021.
La noi în țară, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat că o a treia doză nu este necesară și se va apela la aceasta numai dacă va apărea un risc mare de îmbolnăvire a persoanelor imunizate în perspectiva formării valului 4, din cauza tulpinii Delta. Acesta a explicat, duminică, la un post TV, că este mai important ca un număr cât mai mare de persoane să fie imunizate cu schema completă decât să se înceapă administrarea celei de-a treia doze în cazul celor deja vaccinați. Gheorghiță a amintit că este important să accelerăm vaccinarea pentru a ajunge la 60-70% de vaccinați.
În ultimele 24 de ore, în România, 39 de oameni au fost contaminați cu noul coronavirus, iar 2 și-au pierdut viața. De asemenea, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 290. Dintre acestea, 55 erau internate la ATI. Informații LIVE despre evoluția epidemiei de COVID-19 din România pe Realitatea.net coronavirus
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala