PFIZER a semnat un acord pentru a facilita accesul global la pastila sa anti-Covid-19

Gigantul farmaceutic american Pfizer a semnat un acord de licenţă voluntară care ar trebui să permită ca pastila sa anti-Covid-19 – odată autorizată – să fie distribuită şi în afara ţărilor bogate şi să combată mai eficient o pandemie care continuă să facă ravagii.

Anunţul a fost făcut marţi de Pfizer şi Medicines Patent Pool, creat de iniţiativa internaţională medicală Unitaid şi ar putea face posibilă adăugarea unui mijloc de combatere a Covid-19 la o paletă încă limitată, scrie AFP, citat de Agerpres.

Producătorii de medicamente generice vor putea furniza noul medicament în combinaţie cu ritonavir -un medicament utilizat împotriva virusului SIDA-în 95 de ţări, acoperind până la circa 53% din populaţia lumii, a declarat un purtător de cuvânt al Unitaid, Hervé Verhoosen, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

La începutul lunii noiembrie, Pfizer, care comercializează deja împreună cu compania germană BioNTech unul dintre cele mai eficiente vaccinuri împotriva Covid-19, a dezvăluit că antiviralul său oral PF-07321332 (Paxlovid) a fost eficinet în proporție de 89% în prevenirea riscului de spitalizare sau de deces la adulţii cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii, conform rezultatelor intermediare ale studiilor clinice.

Pfizer nu va primi redevenţe pentru vânzări în ţările cu venituri mici

Prin acest acord, Pfizer calcă pe urmele concurentului său Merck, care a încheiat un acord similar cu MPP pentru pastila Molnupiravir. Acesta din urmă prezintă, de asemenea, o rată de eficienţă ridicată.

Aceste rezultate promiţătoare nu au fost încă confirmate, a subliniat Esteban Burrone, şeful de dezvoltare a politicilor în cadrul MPP. 

Acordul anunţat marţi include toate ţările cu venituri medii inferioare şi inferioare şi ţările cu venituri medii superioare din Africa subsahariană, precum şi ţările cu venituri medii superioare care au atins acest statut în ultimii cinci ani, a precizat Hervé Verhoosen.

Pfizer nu va primi redevenţe pentru vânzări în ţările cu venituri mici şi va renunţa în continuare la redevenţe pentru vânzări în toate ţările acoperite de acord, cât timp Covid-19 rămâne clasificat drept o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentPartidul Ecologist Roman reactioneaza critic la anuntul mai multor magazine din România care au impus limită la cumpărături
Articolul următorSe oprește vaccinarea anti-COVID-19 cu AstraZeneca, în România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.