Petrom ar putea trece sub controlul norvegienilor. Guvernul austriac – dispus să sacrifice OMV pentru a-și asigura independența față de gazul rusesc

Petrom, cea mai importantă companie de petrol şi gaze din România, poate trece sub controlul unui consorţiu norvegian, care doreşte să preia nu numai 31,5% din acţiunile principalului acţionar al companiei româneşti, OMV, cât a anunţat în urmă cu o lună Trend, ci un pachet de control de cel puţin 51%, susţine presa austriacă. Potrivit Kurier şi Der Standard, pentru a scăpa de dependenţa de gazele ruseşti, guvernul austriac ar fi extrem de interesat în realizarea tranzacţiei.

 

O eventuală preluare de către norvegieni a pachetului majoritar în business-ul de dezvoltare şi producţie hidrocarburi al OMV ar putea fi benefică şi pentru exploatarea Neptun Deep.

Spre deosebire de OMV, care, deşi mai deţine participaţii în proiecte offshore de mare adâncime, nu este operator în niciunul dintre acestea, companiile norvegiene au know how-ul necesar dezvoltării unor astfel de zăcăminte.

 

Pentru a-i convinge pe oficialii vienezi, consorţiul norvegian s-a oferit să garanteze furnizarea a peste 80% din necesarul de consum anual de gaze al Austriei, şi anume 75 TWh. În prezent, consumul anual de gaze al Austriei se ridică la aproximativ 90 TWh.

Articolul precedentVremea 10 octombrie – Început de săptămână cu vreme foarte frumoasă
Articolul următorMedvedev: Rusia trebuie să răspundă atacului terorist de pe podul din Crimeea ucigând teroriști

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.