Petre Daea revine în funcția de ministru al Agriculturii. Acesta a fost votat în ședința Consiliului Politic Naţional al PSD. Petre Daea urmează să revină la conducerea Ministerului Agriculturii după demisia lui Adrian Chesnoiu, colegul său de partid, vizat într-un dosar instrumentat de DNA. În prezent, interimatul la Ministerul Agriculturii e asigurat de Sorin Grindeanu, care e și ministrul Transporturilor.
Reamintim că social-democratul Adrian Chesnoiu și-a dat demisia din funcția ministru al Agriculturii, după ce procurorii anticorupție au decis punerea sa sub urmărire penală. Acest lucru s-a putut face după ce Camera Deputaților a aprobat cererea DNA de ridicare a imunității sale parlamentare, el fiind și deputat.
Adrian Chesnoiu e acuzat de abuz în serviciu și de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Procurorii anticorupție susțin că Adrian Chesnoiu, în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, în calitate de ministru „ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene”.