PESTE 965.000 DE TURIŞTI NEREZIDENŢI AU CHELTUIT ÎN ROMÂNIA 3 MILIARDE DE LEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI

Peste 965.000 de turişti nerezidenţi s-au cazat în România în primul semestru al acestui an, iar cheltuielile totale ale acestora au însumat 3 miliarde de lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate joi.

Astfel, un turist nerezident a cheltuit, în medie, 3100 de lei în România în prima jumătate a anului acesta.

Călătoriile pentru afaceri au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 55,7% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în perioada ianuarie – iunie, cheltuielile acestora reprezentând 58,6% din totalul cheltuielilor.

Peste 44% dintre turiştii nerezidenţi au sosit în România în scop particular, cheltuielile acestora reprezentând 41,4% din totalul cheltuielilor.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în semestrul I 2024, 37,9% şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism, 35,7% şi-au organizat sejurul pe cont propriu, 18% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei (de exemplu, prin sindicate), în timp ce 8,4% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu cât şi printr-o agenţie de turism.

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România în semestrul I a fost avionul, folosit de 79,2% din numărul total de turişti, în timp ce 13,8% au utilizat autoturisme proprii, 5,7% autocare şi autobuze, 0,7% ambarcaţiuni fluviale, respectiv trenul şi alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.) cu câte 0,3% fiecare.

În trimestrul doi, numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 586.300 iar cheltuielile acestora au însumat 1,85 miliarde de lei (în medie 3156,9 lei/persoană).

Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul II 2024, 53,6% au călătorit în scop de afaceri, cheltuielile acestora reprezentând 57,2% din totalul cheltuielilor. Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în trimestrul II, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52%), urmată de cheltuielile în restaurante şi baruri (16,9%) şi de cheltuielile pentru cumpărături (14%).

Turiştii care au călători în scop particular au reprezentat 46,4% din total, cheltuielile acestora reprezentând 42,8% din totalul cheltuielilor. Cheltuielile pentru cazare au reprezentat 43,6% din totalul cheltuielilor, urmate de cheltuielile pentru cumpărături (15,3%) şi de cheltuielile în restaurante şi baruri (15,1%). AGERPRES

Articolul precedentȘEDINȚĂ CRUCIALĂ LA PSD, LA ÎNCEPUTUL SĂPTĂMÂNII VIITOARE
Articolul următorDOCUMENTE ALE CAMPANIEI LUI TRUMP TRIMISE ECHIPEI BIDEN DE HACKERI IRANIENI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.