Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat, marţi seară, la un post TV, că, până în prezent, au fost făcute peste 40.000 de plăţi cu cardul de energie, iar peste 13 milioane de lei au fost achitaţi din ajutorul pentru încălzire.
„1.740.000 sunt beneficiarii care au situaţia locativă clară şi problema venitului. După cum ştiţi, noi am încercat să dăm acest ajutor pentru acele gospodării care au venitul mediu pe persoană la adresa de domiciliu unde locuiesc sub 2.000 de lei şi cei care au această situaţie clarificată au posibilitatea să efectueze şi plăţi, peste 40.000 de plăţi au fost făcute până în prezent, peste 13 milioane de lei au fost achitaţi din ajutorul pentru încălzire. Acum avem categoriile acestea de beneficiari cu situaţii locative neclare, cu plafonul de venit de 2.000 de lei depăşit.
Aşa după cum se ştie, am instituit două mecanisme, un mecanism al declaraţiilor pe propria răspundere, în baza căreia culegem informaţii prin intermediul oficianţilor poştali cu privire la situaţia locativă a beneficiarilor şi dacă se validează în interogarea bazelor de date pe care le avem, atunci eliberăm cardul de energie şi omul îşi intră în drepturi. Şi cel de-al doilea mecanism este cu anchetă socială, cei care au plafonul de venit depăşit, dar nu locuiesc efectiv acolo sau situaţii pe care nu le-am putut cuprinde în proiectul de ordonanţă de urgenţă, atunci au posibilitatea să-şi întocmească anchete sociale la primăriile de domiciliu”, a explicat Marcel Boloş.
Sursa: Realitatea Financiara