De 12 ani, Centrul European al Consumatorilor, parte a ECC-Net, își aduce contribuția la informarea și conștientizarea consumatorilor români asupra beneficiilor pieței unice europene și a drepturilor care decurg din statutul de consumator european.
Rolul principal al ECC-Net este să crească nivelul încrederii consumatorilor atunci când fac achiziții transfrontaliere, oferind informații și consultanță gratuite și confidențiale asupra drepturilor pe care le au în calitate de consumatori, precum și asistență în soluționarea problemelor de consum transfrontaliere.
În 2020, Centrul European al Consumatorilor din România – ECC Romania – proiect cofinanțat de Comisia Europeană și Guvernul României, care funcționează la nivel de direcție in cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a instrumentat peste 5.200 solicitări de la consumatori români și peste 270 de solicitări de la consumatori din alte state UE, plus Norvegia, Islanda și Marea Britanie, transmise prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor din statele de reședință ale consumatorilor, cu o creștere totală de 37% față de anul 2019.
Reclamațiile au vizat în principal următoarele 5 domenii:
• 47% transporturi (transport aerian, rutier, feroviar, naval și închirieri auto)
• 11% îmbrăcăminte și încălțăminte
• 11% restaurante și hoteluri
• 9% recreere și cultură (participarea la evenimente culturale și sportive, produse electronice – tv, foto, calculatoare etc., pachete de servicii de călătorie)
• 7% diverse produse și servicii (servicii financiare, obiecte de uz personal – ceasuri, bijuterii, produse pentru îngrijire, alte servicii)
Cele mai multe reclamații au vizat anulări provocate de pandemie, atât în domeniul transporturilor, cât și în cel al serviciilor turistice achiziționate individual sau ca pachete de servicii de călătorie.
Cele mai multe reclamații primite de la consumatorii rezidenți în România au fost împotriva unor comercianți din Ungaria, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Irlanda și Italia. De cealaltă parte, cele mai multe reclamații ale unor consumatori din alte state membre împotriva comercianților din România au provenit din Bulgaria, Italia, Franța, Ungaria, Irlanda și Belgia.
ECC Romania, ca parte a Rețelei Centrelor Europene ale Consumatorilor, care include 30 de centre din toate cele 27 de state membre ale UE, cărora li se adaugă Islanda, Norvegia și Marea Britanie, are competență numai în soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor transfrontaliere de consum, respectiv acele litigii ivite ca urmare a achiziționării de către un consumator rezident în România a unor produse/servicii defectuoase de la un comerciant cu sediul într-un stat membru UE, altul decât România, precum și acele litigii ivite ca urmare a achiziționării de către un consumator rezident într-un alt stat membru UE a unor produse/servicii defectuoase de la un comerciant cu sediul în România.