Peste 30 de filme românești intră în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București. Organizatorii anunță deschiderea înscrierilor pentru categoriile documentar și scurtmetraj, data limită fiind 5 februarie 2024. 33 de lungmetraje, filme de ficțiune și documentare lansate în cinema în cursul anului 2023 îndeplinesc criteriile de eligibilitate și vor putea fi jurizate și nominalizate la Premiile Gopo 2024.

Nominalizările vor fi anunțate în luna martie.

Printre producțiile eligibile pentru titlul de Cel mai bun film românesc se regăsesc filme prezentate și premiate în marile festivaluri naționale și internaționale, precum Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (r. Radu Jude), care a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului, Mențiune din partea Juriului Ecumenic și Premiul I din partea Juriului Tinerilor; Libertate (r. Tudor Giurgiu) prezentat în premieră mondială la TIFF 2023, distins cu Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo; MMXX în regia lui Cristi Puiu, care a avut premiera mondială în cadrul Competiției oficiale de la San Sebastian.

Pe listă sunt și filme cu succes la public precum Taximetriști (r. Bogdan Theodor Olteanu), lungmetrajele regizate de Jesús del Cerro – Miami Bici 2 și Ramon, cât și documentare apreciate și premiate precum Între Revoluții filmul regizorului Vlad Petri, distins în cadrul Festivalul Internaţional de Film de la Berlin cu FIPRESCI – Premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film și în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF 2023 cu premiul pentru Lungmetraj și Premiul FIPRESCI. Printre documentarele eligibile se numără și Arsenie.Viața de apoi (r. Alexandru Solomon) și De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin (r. Carla Teaha) sau Playback (r. Iulia Rugină).

Lista lungmetrajelor eligibile, care vor fi luate în considerare pentru nominalizările la Premiile Gopo 2024 este disponibilă pe site-ul oficial: https://premiilegopo.ro

Articolul precedentTenis: Iga Swiatek s-a calificat în turul al treilea la Australian Open
Articolul următorSimona Halep revine pe terenul de tenis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.