În cursul lunii august 2020, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat un număr de 10.248 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.
Controalele au fost efectuate la nivel național și au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).
Controalele efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentara. Sancțiuniile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.
Ca urmare a neregulilor constatate și încălcării prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat 185 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 766.200 de lei.
În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care menționăm:
– neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi: neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor tehnologice de producție – lipsa sursă de apă și grup sanitar, iluminare neprotejată, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar;
– neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
– neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine analiză cu rezultate nesatisfăcătoare, vânzarea produselor cu termen de valabilitate expirat);
– neconformităţi privind întreținerea și igiena echipamentului de protecție sanitară a personalului muncitor și/sau legate de atestarea stării de sănătate a acestuia;
– alte tipuri de neconformități (desfășurarea de activități neînregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, refuzul operatorului economic de a permite accesul în unitate a organelor de control, nu au fost aplicate măsuri de prevenire a contaminării şi răspândirii virusului SARS-CoV-2, nu există evidenţe în ceea ce priveşte triajul epidemiologic şi registrul clienţilor).
În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi instrucțiunilor din Programul de supraveghere şi control pentru anul 2020, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea calității produselor alimentare în limitele maxime admise privind prezența de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţele interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe în vederea verificării respectării criteriilor microbiologice în alimente și de pe suprafețe/ustensile de lucru din unitățile de industrie alimentară.