Perseidele, fenomenul astral care marchează luna august. Când are loc ploaia de stele – VIDEO

Mâine seară are loc cea mai spectaculoasă ploaie de stele. Perseidele pot fi observate de pe tot teritoriul României, de la miezul nopţii și până dimineaţa. 

 

Fenomenul astronomic caracteristic lunii august este curentul de meteori Perseide. Deşi activitatea sa începe la 14 iulie şi se încheie la 1 septembrie, cel mai important moment este cel al fazei maxime a curentului, care în 2022 este atins în noaptea zilei de 11 spre 12 august.

Potrivit astrologilor, cel mai bun loc pentru a admira „ploaia de stele”, este unul întunecat și departe de lumina artificială a oraşelor. În acest sens, pasionații și-au ales din timp locația. Specialiștii spun că în condiții ideale de vreme, se vor vedea 100 de stele căzătoare pe oră. 

 

În mişcarea sa pe orbită, Pământul întâlneşte curenţii de meteori în aceleaşi zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Aceşti curenţi de meteori poartă denumirea constelaţiei sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide. Primele observaţii despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezeşti, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuţi peste 100 de meteori.

Articolul precedentApa de ploaie, toxică pe întreaga planetă. Avertismentul specialiștilor
Articolul următorCe se întâmplă în corpul tău la câteva secunde după ce bei cafea – Puțină lume știe aceste efecte importante

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.