Perioada concediilor medicale, recunoscută ca vechime în muncă 

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat marți, 6 iunie, că va depune un proiect de lege care prevede că perioada de concediu medical, în special pentru o boală cronică, trebuie să fie considerată vechime în profesie.

Anunțul a fost făcut în cadrul evenimentului ”Cancer Survivor.” 

„Este perioada cât un bolnav de cancer face tratament – nu din vina lui s-a îmbolnăvit – şi pe această perioadă contractul de muncă îi este suspendat. În momentul în care se întoarce, el nu mai are vechime în profesie. Prin proiectul meu de lege institui ca această perioadă de concedii medicale să fie considerată vechime în profesie. Sunt doi piloni diferiţi, cotizaţie pentru pensie şi vechime în profesie. Aici nu intră doar supravieţuitorii, intră şi aparţinătorii bolnavilor de cancer, intră şi femeile care îşi iau concedii pentru îngrijirea copilului, pentru maternitate, deci tot ce înseamnă concedii medicale susţinute poate pe zona unei boli cronice sau a unor drepturi recunoscute în societate”, a transmis Pauliuc, menţionând că urmează să obţină semnăturile pentru proiect şi apoi să-l depună în circuitul legislativ. 

Un alt proiect legislativ la care s-a referit Pauliuc a fost cel referitor la terapia durerii. 

„Durerea ca etalon în evaluarea sănătăţii pacientului român (…). Astăzi, dacă vă uitaţi, Casa Naţională de Sănătate are obligaţia să susţină din punct de vedere financiar ameliorarea durerii. Prin această modificare legislativă, românul are dreptul la tratamentul durerii, lucru care mi se pare că este normal, pentru că, în momentul în care mergem la doctor, mergem să ni se facă o evaluare completă a diagnosticului. Eu cred că prin acest proiect de lege, care înseamnă şi demnitate atunci când vorbim de paleaţie, adică cei care nu au reuşit să devină supravieţuitori pierd această luptă, adică în momentul în care ei se duc către Creator, să o facă în demnitate, nu în suferinţă. (…). Prin acest proiect de lege se va crea empatia între pacient şi medic. Pentru că medicul este obligat să colaboreze şi să vorbească cu pacientul atunci când prescrie un diagnostic. Am făcut dezbatere pe el, am convenit ca în programul de guvernare al coaliţiei indiferent cine va fi prim-ministru va prelua acest obiectiv şi anume terapia durerii. Înseamnă o perioadă de cel puţin un an şi jumătate – doi ani poate maxim, unde va trebui să fie create cadre medicale, personalul medical să fie perfecţionat pentru terapia durerii”, a precizat senatoarea PNL. 

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentCum să te îmbraci pentru un interviu de angajare?
Articolul următorLigia Deca: Probele de competenţe de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului, dacă greva va continua

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.