La data de 18 noiembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 3 percheziții, din care una în județul Alba și două în județul Argeș, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și înșelăciune.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că reprezentanții unei societăți comerciale din județul Argeș, cu punct de lucru în județul Alba, ar fi achiziționat fructe de pădure de la două societăți comerciale din județul Alba, fără a achita contravaloarea acestora, cu toate că fructele ar fi fost, ulterior, valorificate.
Totodată, documentele de achiziție a fructelor ar fi fost falsificate, iar facturile de achiziție și veniturile obținute din vânzarea acestora nu ar fi fost înregistrate în evidența contabilă a societății.
Polițiștii au ridicat documente de evidență contabilă și alte înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.
La percheziții, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de poliție Județean Alba au fost sprijiniți de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.
Sursa: Realitatea de Alba