Poliţiştii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 4 percheziţii la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Folosindu-se de o factură falsă, ar fi încasat peste 70.000 lei de la o societate comercială din județul Alba care a intenționat să achiziționeze materiale de construcții.
La data de 21 mai 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 4 percheziţii din care una în județul Alba, două în județul Argeș și una în județul Dâmbovița, la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în luna mai a anului 2021, cele 4 persoanele vizate de anchetă ar fi postat un anunț, în numele unei societăți comerciale din județul Giurgiu, oferind, spre vânzare, materiale de construcții (fier beton).
Ulterior, fiind contactați de reprezentantul unei societăți comerciale din municipiul Alba Iulia, ar fi emis o factură falsă, în valoare de 76.846 lei, în numele societății din județul Giurgiu, cu toate că nu au nicio legătură cu aceasta, iar ulterior ar fi încasat-o, printr-un virament bancar.
La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba participă polițiști de investigare a criminalității economice din Argeș și Dâmbovița, care sunt sprijiniți de polițiști din structurile pentru acțiuni speciale din Alba și Argeș.
Sursa: Realitatea de Alba