Ieri, 2 noiembrie 2021, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat o percheziție domiciliară, în Alba Iulia, în cadrul unui dosar penal care are ca obiect de cercetare săvârşirea infracţiunilor de falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, și complicitate la punerea în circulație de valori falsificate.
În urma cercetărilor efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, reprezentantul legal ai unei societăți comerciale, care se ocupă cu prestări servicii în domeniul auto, a intrat în posesia unui bilet la ordin, emis de către o societate comercială cumpărătoare, după care l-a completat și introdus în circuitul bancar, cu toate că firma emitentă a acestui instrument de plată era în faliment.
Pentru obținerea de probe, la data de 2 noiembrie 2021, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul a două pesoane, din Alba Iulia și au ridicat mijloace de stocare (telefon mobil, laptop, tabletă și card de memorie) , în vederea continuării cercetărilor.
Ancheta vizează trei pesoane, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Sursa: Realitatea de Alba