Pensionarii vor fi păsuiți cu adeverințele pentru MAJORARE

Pensionarii care doresc să-și majoreze veniturile în baza unor acte suplimentare privind vechimea sau sporurile vor avea un termen suplimentar, începând din luna septembrie, în care pot colecta documentele necesare. La nivelul Ministerului Muncii este analizată și problema taxelor solicitate de diverse firme private pentru eliberarea unor adeverințe. 

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Acesta a precizat că începând cu data de 1 septembrie, pensionarii vor mai avea la dispoziție 6 luni pentru a aduce documente doveditoare pentru recalcularea pensiilor, în contextul în care mulți seniori se confruntă cu dificultăți în obținerea adeverințelor necesare.

„Sensul legii pe care noi am creat-o nu este în niciun caz de a vă pune pe drumuri, ci esențial este că vă recunoaștem drepturi care până acum nu v-au fost recunoscute”, a mai spus Simona Bucura Oprescu la un post TV.

Ministrul Muncii a recunoscut că tarifele pe care firmele private le cer pentru eliberarea unor adeverințe din arhive reprezintă o problemă.

„Încercăm să găsim soluții, astfel încât pensionarilor să le fie mai ușor și mai bine. Este vorba și de o decizie guvernamentală, politică, dar este important să vedem și care sunt actualele prevederi și cum putem să ajungem de la acestea la o nouă reglementare fără a crea disfuncționalități și mai mari, fiindcă în momentul acesta avem în vigoare Legea Arhivelor, care stipulează clar cum se iau aceste adeverințe și, de asemenea, cum se reglementează tarifele pentru ele. Colegii noștri de la CNPP și cu cei din Direcția de Asigurări Sociale a Ministerului Muncii, au avut deja, în grupul de lucru pe care l-am creat, întâlniri pentru asta, încercând să vadă cum putem să îmbunătățim situația”, a mai spus ministrul Muncii.

Articolul precedentANAF a pus sechestru la Roșia Montană. Compania Gabriel Resources, executată silit pentru milioane de dolari
Articolul următorUn oraș din Italia va putea fi vizitat doar cu rezervare online, din 25 aprilie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.