Pedepse cu închisoarea pentru doi bărbați acuzați de mărturie mincinoasă

Doi bărbați din Alba au fost condamnați de magistrații Judecătoriei Alba Iulia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă. Unul dintre ei a fost condamnat la un an de închisoare cu executare, iar altul la 8 luni, cu suspendare. Motivarea instanței  a fost făcută publică pe portalul just.ro

În data de 02.05.2018, inculpatul P.E, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că a condus, în data de 05.04.2018, autoturismul marca BMW, din direcţia Cetate spre Calea Moţilor, nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie, iar la intersecţia dintre Calea Moţilor şi str. Detunata a intrat în coliziune cu gardul imobilului nr. 37 de pe str. Detunata, ulterior fugind de la locul accidentului.

În data de 07.05.2018 inculpatul C.V., fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că inculpatul P.E. a condus la data de 05.04.2018 autoturismul marca BMW, din direcţia Cetate spre Calea Moţilor, ocazie cu care a fost urmărit de un echipaj de poliţie care avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.

Din declarațiile mai multor martori a reieșit faptul că cei doi nu au spus adevărul, astfel că instanța nu a putut dispune achitarea celor doi inculpați, așa cum s-a solicitat în cursul dezbaterilor.

Decizia poate fi contestată cu apel.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentElicopterul SMURD solicitat la Arieșeni după ce un ATV s-a răsturnat. O femeie se află în stare gravă
Articolul următorDe câte ori pe săptămână trebuie să-ți speli părul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.