Paul Stănescu: Reglementarea pieței energiei – o decizie corectă în interesul românilor

Secretarul general al PSD Paul Stănescu afirmă, după adoptarea OUG privind preţurile la energie, că actuala coaliţie a făcut un pas uriaş împotriva lăcomiei din sistemul energetic subliniind că ”doar PSD împreună cu actualii parteneri din coaliţie puteau să ajungă la un astfel de rezultat”, dat fiind că ”niciun partid nu ar fi avut expertiza, voinţa şi puterea să mişte lucrurile”. ”România are resurse şi trebuie să învăţăm să le administrăm cum trebuie în favoarea noastră. Nu să închidem minele, când toţi le deschid”, mai afirmă el.

”Consensul coaliţiei de a reglementa piaţa energiei electrice este una dintre marile decizii care aduce acest sistem sub controlul interesului public. Liberalizarea pieţei de energie a fost un mare eşec. Au fost promise costuri mici la energie, dar românii, firmele şi bugetul statului au plătit speculanţii. După aproape un an de zile, de când PSD a propus în mod constant această soluţie, am ajuns la finalitatea corectă. Putem spune că am consolidat capacitatea statului român de a proteja mai bine şi cetăţenii şi economia. Am ieşit din starea de neputinţă”, afirmă Stănescu într-un comunicat.

El precizează că astfel vor fi anulate din efectele nocive ale liberalizării pieţei, ”proces din care au profitat din plin doar şmecherii din energie şi unele grupuri de interese”. 

”Coaliţia a făcut un pas uriaş împotriva lăcomiei din sistemul energetic. Am fi putut să rezolvăm această problemă mult mai devreme, dacă nu s-ar fi dorit salvarea liberalizării cu orice preţ, poate chiar cu preţul destabilizării coaliţiei. Ei bine, iată că, după atâtea luni de când noi am tot propus reglementarea pieţei, raţiunea a învins. Vreau să subliniez un aspect foarte clar: doar PSD împreună cu actualii parteneri din coaliţie puteau să ajungă la un astfel de rezultat. Niciun partid nu ar fi avut expertiza, voinţa şi puterea să mişte lucrurile dinspre interesele economice spre interesul public. Este o soluţie corectă pentru români şi o bilă albă pentru coaliţie şi relaţia dintre noi”, precizează liderul social-democrat.

El admite că a durat cam mult să fie luată această decizie.

”Românii au fost îngrijoraţi din cauza facturilor, societăţile comerciale nu au putut să-şi previzioneze cheltuielile. Este, sper, o lecţie pentru viitor: să lăsăm interesele politice deoparte şi să luăm mai repede deciziile. Acum putem să trecem mai departe ca să dimensionăm mult mai corect bugetul pentru pensii şi pentru alte cheltuieli. Oricum, cert este că vom avea un buget care va pune pe primul loc românii copleşiţi de aceste crize multiple”, argumentează Stănescu.

El mai aminteşte că în toată lumea, intervenţia guvernamentală temperează şi corectează anarhia pieţei libere din energie şi se redimensionează obiectivele de ţară în jurul intereselor naţionale.

”România are resurse şi trebuie să învăţăm să le administrăm cum trebuie în favoarea noastră. Nu să închidem minele, când toţi le deschid. Nu să lăsăm energia la mâna unora care urmăresc doar profitul cu orice preţ, chiar în detrimentul unei întregi societăţi. Mai mult, trebuie să investim în dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a energiei. Şi dacă nu am reuşit până acum să vedem clar cum trebuie administrat interesul naţional, contextul ne obligă să o facem de acum înainte”, conchide Paul Stănescu.

Articolul precedentDiscrepanțe uriașe între pensii: 90.000 de români au peste 5.000 lei, alți un milion trăiesc cu 300 de lei
Articolul următorVremea astăzi, 14 noiembrie – Ce regiuni sunt vizate de ceață și burniță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.