La prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba și literatura română) au fost prezenți 2198 de candidați din județul Alba din cei 2262 înscriși( 97% din totalul candidaților înscriși. Proba s-a desfășurat astăzi, 28 iunie, în 12 centre din județul Alba. Nu participat 64 de candidați.
Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 4 candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
- marți, 29 iunie – proba obligatorie a profilului
- miercuri, 30 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
- joi, 1 iulie – Limba și literatura maternă..
Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Sursa: Realitatea de Alba