Patronul de la Ferma Dacilor a scăpat de arestul preventiv. Judecătorii au decis să îl plaseze în arest la domiciliu

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, a scăpat de arestul preventiv. Acesta va fi plasat în arest la domiciliu. 

Decizia luată de magistrați este una definitivă, ceea ce înseamnă că din momentul în care documentele ajung în locul unde patronul de la Ferma Dacilor era ținut în arest preventiv, el va putea să părăsească locul și trebuie să meargă direct acasă, unde va sta în arest la domiciliu.

Judecătorii au considerat că perioada petrecută până acum în spatele gratiilor a fost suficientă pentru Cornel Dinicu, cel puți în această fază de anchetă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul a înlocuit măsura arestului la domiciliu dispusă anterior faţă de alte două persoane implicate în administrarea complexului turistic- Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, cu măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

 

Recent, la reconstituire, Cornel Dinicu a fost surprins cu lacrimi în ochi și cu patina fiului său mort în mânini, rămasă printre ruinele complexului turistic pe care îl conducea.

Patronul a explicat anchetatorilor cum a încercat să salveze oamenii din interiorul pensiunii în flăcări și să stingă focul care mistuia totul în jur. Experții angajați de către Cornel Dinicu au participat și ei la reconstituire.

Omul de afaceri care a ridicat complexul turistic care funcţiona fără autorizaţie ISU susţine că focul care a distrus principala clădire a complexului a fost pus de o mână criminală.

Între timp, anchetatorii au stabilit că incendiul a pornit de la un televizor instalat la mansarda pensiunii, pe care copiii l-ar fi folosit până spre dimineaţă pentru jocuri video. Mai mult, ancheta arată că patronul ar fi montat de şapte ori mai multe panouri fotovoltaice decât trecuse în acte şi s-ar fi acoperit cu documente false. 

Construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, spun anchetatorii.

„De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, HGR nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05,45, a unui incendiu (…), sursa probabilă a incendiului fiind ‘efectul termic al curentului electric'”, preciza anterior Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Conform anchetatorilor, societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ‘pompă de apă’ având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.

Opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor a doua zi de Crăciun. 

 
 
 
 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentStare de alertă epidemiologică în România, din cauza exploziei cazurilor de gripă. Recomandări pentru populație
Articolul următorUna dintre cele mai mari bănci din România a fost scoasă la vânzare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.