Patronul azilului din Mureș și 2 complici, arestați preventiv pentru ororile care au îngrozit România

Patronul azilului din Mureș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru că a ascuns ororile în care erau ținuți bătrânii captivi. Alături de el au fost arestați și administratorul și un alt angajat. Toți cei 3 sunt acuzați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. Detaliile care urmează, vă avertizăm, vă pot afecta emoțional! 

Patronul azilului groazei din Mureș, agentul de poliție, care lucra în timpul liber în centru și mama acestuia, desemnatată administrator al centrului, au fost arestați preventiv de judecători.

Detaliile care urmează, vă avertizăm, vă pot afecta emoțional! 

Printre persoanele reținute la Mureș se numără și un polițist din cadrul IPJ Mureș. Presa locală scrie că polițist din cadrul IPJ Mureș ar fi chiar fiul președintei asociației care administra căminul. De asemenea, trei demnitari au fost demiși, iar DNA s-a sesizat din oficiu pentru abuz în serviciu. Bătrânii erau ținuți în condiții dezastruoase ca în lagărele de concentrare. Mai mult de atât, aceștia aveau și râie, a transmis directorul DSP Mureș. 

Patronul azilului groazei din Mureș și complicii săi, arestați preventiv pentru 30 de zile

„În temeiul art. 226 alin. 1 şi 2 Cod de procedura penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg-Mureș, privind pe inculpații: 1. P. C. I., dp, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 Cod penal și traficul de persoane, prev. de art.210 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, rap. la art.182 lit.b) teza a II-a Cod Penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal. 2. P. J., dp, cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 Cod penal și traficul de persoane, prev. de art.210 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, rap. la art.182 lit.b) teza a II-a Cod Penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal. 3. P. F.-T., dp, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 Cod penal și traficul de persoane, prev. de art.210 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, rap. la art.182 lit.b) teza a II-a Cod Penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal. În temeiul art. 223 alin.2 Cod de procedura penală, dispune luarea măsurii arestării preventive fa?ă de inculpatul P. C. I. pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 30.07.2023, până la data de 28.08.2023 inclusiv. În temeiul art. 223 alin.2 Cod de procedura penală, dispune luarea măsurii arestării preventive fa?ă de inculpații P. J. și P. F.-T., pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data prinderii acestora. În temeiul art.230 Cod Procedură Penală dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă. În temeiul art. 227 alin.2 Cod de procedura penală, respinge ca neîntemeiată cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulată de inculpatul P. C. I., prin avocat ales. În temeiul art. 227 alin.2 Cod de procedura penală, respinge ca neîntemeiată cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulată de inculpata P. J., prin avocat ales. În temeiul art. 227 alin.2 Cod de procedura penală, respinge ca neîntemeiată cererea de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, formulată de inculpatul P. F.-T., prin avocat ales. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Ia act că inculpații au fost asistați de apărători aleși. Cu drept de contesta?ie în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpați și procuror. Pronunţată în şedinţă Camerei de Consiliu azi, data de 30.07.2023, ora 00:15”, se precizează în hotărârea judecătorilor.

ORORILE găsite în centrul de la Târgu Mureș – 3 demiteri și Corpul de Control de la Ministerul Muncii

Administratorul căminului, președintele unei asociații care deține ambele centre din Mureș și încă un angajat au fost arestați preventiv, după ce au fost reținuți de poliție în urma descoperirilor cutremurătoare. 

Ministerul Muncii a trimis deja Corpul de Control la Centrul din Târgu Mureș – Căsuța Lu` Min. Echipa trimisă de ministrul Simona Bucura-Oprescu se află încă acolo, potrivit declarațiilor făcute în exclusivitate la Realitatea PLUS.

Marcel Ciolacu a cerut și primele demiteri, iar șeful AJPIS, prefectul și subprefectul județului Mureș au rămas fără funcții.

Șeful DSP Mureș a mărturisit că subsolul nu a fost verificat pentru că nimeni nu știa de existența acestuia: „Nu au știut colegii de existența acelui subsol. Ei au scos autorizație pe parter și etaj”.

30 de bătrâni și persoane cu dizabilități lăsați fără niciun ajutor – Au fost găsiți la subsol, malnutriți și în mizerie cumplită

Lăsați să zacă în paturi pline de mizerie și să moară de foame. Așa au fost găsiți 30 de bătrâni și oameni cu dizabilități la subsolul unui cămin din Bărdești, județul Mureș. O tânără se afla într-o stare gravă de malnutriţie. Era piele şi os şi era acoperită de muşte. O alta plângea şi cerea apă. Accesul către acest spațiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau așezate cărămizi.

Mai mult de atât, DSP a descoperit că bătrânii ținuți captivi aveau și râie.

„Doi pacienți au fost diagnosticați cu scabie și necesită tratament, motiv pentru care am informat cele două unități sanitare unde au fost cazați acești pacienți pentru a putea personalul care a intrat în contact cu ei să fie supravegheat, să urmeze tratamentul specific”, a anunțat sambata directoru lDSP Mureș, Iuliu Moldovan.

Ororile au fost confirmate și de un fost beneficiar. Acesta a povestit că oamenii internați în azil erau maltratați, sedați și ascunși departe de ochii inspectorilor.

CINE SE AFLĂ ÎN SPATELE AZILULUI GROAZEI DIN TÂRGU MUREȘ

În spatele azilului din Mureș se află o asociație, iar mai mulți membri fondatori sunt angajați ai Penitenciarului Mureș. Vorbim despre Cosmin Ionuț Păpuc, care este funcționar public în cadrul penitenciarului și Roxana Cristina Dălălău, ofițer de asistență.

În declarațiile oferite pentru presă, Cosmin Păpuc a declarat că „nimeni nu își bate joc de nimeni” și că bolnavii „găsiți la subsol”, nu „erau ținuți” acolo.

El a mai spus că își asumă responsabilitatea și că toți angajații centrului și-au dat demisia.

DNA Mureș s-a autosesizat în acest caz și se fac cercetări pentru abuz în serviciu.

În scandalul azilelor groazei care a ajuns subiect dezbătut în presa internațională a intervenit și Organizația Națiunilor Unite care cere controale și mai stricte. Comitetul ONU condamnă orice act de tortură, rele tratamente și condiții precare din orice fel de centru social. 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCod portocaliu de ploi torențiale, cu grindină și vijelii
Articolul următorAdolescentă de 14 ani, înecată în apele Dunării

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.