PASTILA PENTRU SUFLET: Suntem pedepsiți și pentru păcatele săvârșite fără de voie

Faptul de a păcătui ne vine nouă fie dintr-o liberă alegere nestatornică (în bine), fie împotriva liberei noastre voințe, din lipsa atenției și a luării aminte. 

Pilda zilei
„Căci faptul de a păcătui ne vine nouă fie dintr-o liberă alegere nestatornică (în bine), fie împotriva liberei noastre voințe, din lipsa atenției și a luării aminte. Sau mai curând, însuși păcatul este o lipsă a atenției sau cel puțin începutul lui. De aceea, neîndoielnic, suntem pedepsiți și pentru păcatele săvârșite fără de voie.” Sfântul Ioan Damaschin

Știai că?
Spovedania reprezintă mărturisirea păcatelor noastre în fața lui Dumnezeu, prin intermediul părintelui duhovnic pentru primirea Sfintei Împărtășanii. Sfaturile de luat în seamă înainte de aceasta sunt:
-Rugăciunea înainte și după spovedanie;
-Mărturisește tot ceea ce-ți frământă sufletul;
-Fii clar și concis;
-Spovedania este un nou început. 

Citește continuarea pe realitateaspirituală.net

Articolul precedentUDMR condamnă la OSCE crimele împotriva umanității comise de ruși în Ucraina
Articolul următorÎncrederea în Putin, la cote tot mai mici. Rezultatele unui sondaj la care rușii au răspuns cu frică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.