PASTILA PENTRU SUFLET – Cea mai importantă pildă a Sfântului Ioan Gură de Aur

Gândul zilei

„Pocăința ne deschide calea cea nesfârșită a îndumnezeirii.”- Părintele Petroniu Tănase

Știai că?

Vohodul Mare sau predenumită și Ieșirea Mare este una din cele două procesiuni din viața liturgică a Bisericii. Aceasta are loc în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, însoțită de o serie de rugăciuni. Ieșirea mare constă în luarea Sfintelor Daruri, care se trec prin Ușa de Nord și apoi prin Ușile Împărătești și sunt așezate pe altar.

Pilda zilei

 Grădina sufletului 

Un creştin l-a întrebat pe duhovnicul său:
– Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important ?
– O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi să crească ? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară ele ?
– Nu, părinte, trebuie să le ud…
– Dar dacă le uzi şi atât, vor crește ele mari şi frumoase ?
– Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni…
– Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească ?
– În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
– Acum ai înţeles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia… Noi, însă, trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea ? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi, fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului ? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică ?!
E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.

Articolul precedentFlorin Călinescu, anatomia crizei pe care o traversăm: „Toate partidele au niște găști obediente”
Articolul următorNOI AMENZI pentru șoferii care nu plătesc taxa de parcare, în Capitală! Tarifele pe zone

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.