Parlamentul se reunește în ședință comună pentru a numi noi șefi în instituții cheie: ANCOM și Curtea de Conturi

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor întruni, în 10 octombrie, în şedinţă comună, pentru unele numiri la ANCOM şi Curtea de Conturi, precum şi pentru aprobarea unor rapoarte. În interiorul Coaliției se negociază pentru șefia Autorității de Supraveghere Financiară, AEP- Autoritatea Electorală Permanentă dar și pentru AMEPIP- marea agenție care va gestiona toate companiile de stat.

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au declanşat procedurile parlamentare pentru numirea în funcţii la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi Curtea de Conturi.

Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru posturile la care expiră mandatele unor consilieri şi vicepreşedinţi ai Curţii de Conturi şi ANCOM este 9 octombrie, iar raportul urmează să fie întocmit de către comisiile de specialitate până la data de 10 octombrie.

Ședința comună va avea loc marți, 10 octombrie, începând cu ora 14.00.

Articolul precedentUn jurnalist suedez care a prezis corect laureații Nobel pentru literatură în ultimii doi ani crede ca anul acesta cele mai mari șanse le are Mircea Cărtărescu
Articolul următorRomânia, ajutor de aproape 34 de milioane de euro după seceta din 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.