Părinții vor putea folosi tichetele de vacanță pentru achitarea costurilor pentru taberele copiilor.
Deputaţii au adoptat o modificare legislativă în acest sens, iar documentul prevede că voucherele pot fi folosite la acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul deținătorului.
Prin acelaşi act normativ, a fost majorată la 30 de lei valoarea maximă a unui tichet de masă.
Organizaţiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajaţi ai organizaţiei sindicale, conform noilor modificări.